Divinitate mitologica similara lui Eros sau Cupidon, Dragobete este considerat a fi fiul Dochiei, un barbat chipes si iubaret nevoie mare. Nu bland ca Sf. Valentin, ci navalnic el era la daci zeul care, ca un „nas cosmic”, oficia in cer la inceputul primaverii nunta tuturor

animalelor. In decursul anilor aceasta traditie s-a extins si la oameni. Astfel, de Dragobete, fetele si baietii se intalnesc pentru ca iubirea lor sa tina tot anul, precum a pasarilor ce se „logodesc” in acesta zi.
Motivatia preluarii obiceiului pasarilor era profunda, din moment ce pasarile erau privite ca mesagere ale zeilor, cuvantul grecesc „pasare” insemnand chiar „mesaj al cerului”.
Dragobete este si un zeu al bunei dispozitii de ziua lui facandu-se petreceri (fara indecentele evenimentelor similare din zilele noastre), iar de acolo porneau de multe ori viitoarele casnicii…
Preluat de la stramosii nostri dacii, unde Dragobetele era un petitor, romanii au transfigurat Dragobetele in protectorul iubirii celor care se intalnesc in ziua de 24 februarie, iubire care tine tot anul.
In aceasta zi, satele romanesti rasunau de veselia tinerilor si de zicala: Dragobetele saruta fetele. Traditiile specifice acestei zile sunt multiple. Lumea era imbracata in haine de sarbatoare si se credea ca cei care o tin vor fi feriti de bolile anului, de febra. Se credea ca Dragobetele ii ajuta pe gospodari sa aiba un an imbelsugat.