In 2011 a fost inregistrat 1 accident grav soldat cu 1 ranit grav

Programul cu publicul al Serviciului Public Comunitar Local de Evidenta a Persoanelor Zalau
7 ianuarie 2011
Femeie de 30 de ani, insarcinata in 3 luni decedata
7 ianuarie 2011

In 2011 a fost inregistrat 1 accident grav soldat cu 1 ranit grav

În perioada 31.12.2010 – 06.01.2011, poliţiştii rutieri, din judeţul Sălaj au constatat 7 fapte de natură penală şi 655 fapte contravenţionale sancţionate cu amenzi în valoare totală de 72.300 lei.

Contravenţional au fost sancţionaţi 76 de pietoni, care au traversat ori s-au deplasat neregulamentar pe drumul public, 13 persoane care s-au deplasat pe biciclete sau mopede neechipate corespunzător, 2 persoane care conduceau căruţe, fără ca acestea să fie echipate corespunzător şi un număr de 564 conducători auto pentru diferite abateri (193 au condus autovehicule cu viteză peste limita legală).

Pe lângă amenda primită  24 „şoferi”, au rămas şi fără permisul de conducere, fiindu-le suspendat dreptul de a conduce (6 – pentru conducere sub influenţa băuturilor alcoolice, 3 – pentru depăşirea vitezei legale cu peste 50 km/h, 12 – pentru efectuarea neregulamentară a manevrei de depăşire şi 3 – pentru nerespectarea semnificaţiei culorii roşii a semaforului electric, neacordarea priorităţii de trecere pietonilor sau vehiculelor în drept, ori ca urmare a circulaţiei pe contrasens).

De asemenea au fost reţinute şi un număr de 4 certificate de înmatriculare pentru conducerea autovehiculelor cu defecţiuni tehnice, inspecţie tehnică periodică expirată sau lipsa poliţei de asigurare obligatorie de răspundere civilă auto.

În perioada menţionată, pe raza judeţului Sălaj s-a înregistrat 1 accident de circulaţie grav soldat cu 1 rănit grav.

De la începutul anului în curs, la nivelul judeţului a fost înregistrat 1 accident grav soldat cu 1 rănit grav. Comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, când au fost înregistrate 5 accidente grave soldate cu 2 morţi şi 3 răniţi grav, situaţia se prezintă astfel: -4 accidente grave, -2 de morţi şi -2 răniţi grav.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *