Inaugurare: Laborator modern de pneumatica si hidraulica de 289.000 de dolari

Scandal in incinta unui imobil
13 februarie 2013
OFERTA PROMOTIONALA DE LUNA INDRAGOSTITILOR
13 februarie 2013

Inaugurare: Laborator modern de pneumatica si hidraulica de 289.000 de dolari

 

Elevii școlilor cu profil tehnic din județul Sălaj au la dispoziție începând de astăzi un laborator modern de pneumatică și hidraulică, cu

echipamente de ultimă generație, în urma unei investiții în valoare de 289.000 de dolari realizate de TenarisSilcotub în parteneriat cu Primăria municipiului Zalău.

 

Noul laborator funcționează în cadrul Liceului Tehnologic „Mihai Viteazu” din Zalău, dar va fi pus la dispoziția elevilor din toate liceele cu profil industrial din județ. Primăria Municipiului Zalău a investit circa 17.000 de dolari pentru renovarea și amenajarea spațiului care găzduiește laboratorul, iar TenarisSilcotub a contribuit cu 272.000 de dolari, acoperind valoarea echipamentelor pentru dotarea acestuia si programe de formare a formatorilor, cadre didactice din școlile tehnice din județ Laboratorul este dotat cu 7 calculatoare, care vor servi la simularea virtuală, realizarea circuitelor și verificarea funcționalității lor prin programe dedicate. Pentru pregătirea practică, elevii au la dispoziție 4 standuri independente, unde pot efectua practic circuitele simulate pe calculator. Echipamentele și programele de formare educațională au fost achiziționate de la compania FESTO, lider mondial în furnizarea de tehnologie de automatizare.

 

„Prin această investiție, TenarisSilcotub sprijină dezvoltarea învățământului tehnic din Sălaj, contribuind la formarea viitoarelor generații de specialiști din industrie, motorul de dezvoltare a societății. Acest laborator permite elevilor să dobândească o experiență practică și să înțeleagă procesele tehnologice, pregătindu-i mai bine pentru cerințele pieței forței de muncă. La acest lucru adăugăm know how-ul nostru și expertiza oamenilor noștri, prin transfer de bune practici și vizite în fabrici, prin care elevii se familiarizează, încă de pe băncile școlii, cu mediul industrial”, a spus Gabriel Podskubka, Area Manager Tenaris pentru Europa de Est, la eveniment.

 

„Pentru elevii Liceului Tehnologic „Mihai Viteazul” Zalău, investiţia TenarisSilcotub reprezintă un pas important pentru creşterea calităţii procesului de învăţare şi consolidării cunoştintelor, precum şi pentru armonizarea relaţiilor dintre scoală şi potenţialii angajatori”, a declarat la rândul său directorul Liceului Tehnologic „Mihai „TenarisSilcotub este unul dintre cele mai bune exemple privind modul în care o companie a înţeles să sprijine comunitatea, prin colaborarea cu autorităţile locale.

 

Compania are în vedere nu doar bunăstarea angajaţilor, ci şi a comunităţii în care îşi desfăşoară activitatea, iar investiția semnificativă  făcută în cadrul liceului de profil confirmă acest lucru. Pe lângă investiția în noul laborator, programul STEP, inițiat și susținut de TenarisSilcotub, cuprinde activități care urmăresc dezvoltarea abilităților tehnice ale elevilor înscriși în învățământul tehnic. Acestea includ vizite în fabricile companiei din Zalău și Călărași, întâlniri ale absolvenților cu angajați ai companiei și alte acțiuni care au ca scop creșterea atractivității domeniului tehnic și orientarea elevilor spre o carieră în domeniul industrial. Toate acestea vor asigura absolvenților de școli tehnice o pregătire adaptată la cerințele de pe piața forței de muncă.

TenarisSilcotub – divizia de producţie a Tenaris în România – este cel mai important producător român de ţevi fără sudură de diametre mici utilizate în industriile de petrol și gaze, energetică, mecanică şi auto. Unităţile sale de producţie se află la Zalău și Călăraşi. Începând cu anul 2012, TenarisSilcotub și-a extins paleta de servicii oferite clienților săi din industria de petrol și gaze din

 

România și din regiune, prin producerea de prăjini de pompare în Câmpina. Compania, având o cifră de afaceri de circa 500 de milioane de dolari și o echipă de 1.500 de angajați în România, implementează – în parteneriat cu autorități locale, instituții și asociații neguvernamentale – o serie de proiecte care vin în sprijinul dezvoltării durabile a comunităților în care își desfășoară activitatea, în

domenii precum educație, sănătate și cultură.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *