Legea armelor se modifica

Hot de cai, retinut de politisti
26 iulie 2011
Hoti prinsi la Simleu
27 iulie 2011

Legea armelor se modifica

De mâine, Legea nr. 117/2011 modifică unele prevederi ale Legii 295/2004, privind regimul armelor şi muniţiilor, actul normativ vizând alinierea legislaţiei naţionale la acquis-ul comunitar relevant şi eliminarea deficienţelor constatate în aplicarea Legii  295/2004.

Astfel, din legislaţia comunitară au fost preluate definiţiile armei de foc, a pieselor şi componentelor esenţiale, a fabricării şi traficului ilicit de arme. De asemenea, au fost preluate prevederile referitoare la marcarea şi dezactivarea armelor, precum şi la activitatea armurierilor şi intermediarilor.

Principalele modificări se referă la:

◄ incriminarea ca infracţiuni a traficului ilicit şi a fabricării ilicite de arme şi muniţii

◄ încadrarea persoanelor fizice autorizate în categoria armurierilor şi intermediarilor

◄ delimitarea domeniului de aplicare a legii, astfel că normele nu se aplică operaţiunilor cu arme şi muniţii efectuate de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, siguranţei naţionale şi ordinii publice.

◄ sintagma „în străinătate” din lege a fost înlocuită de sintagma „state terţe”, pentru a acoperi situaţia statelor care nu sunt membre ale Uniunii Europene

◄ armele cu gaze vor fi supuse autorizării, similar armelor neletale de autoapărare cu bilă de cauciuc / cu aer comprimat.

◄ pentru toate categoriile de arme neletale supuse autorizării (arme de autoapărare cu bilă de cauciuc, arme cu aer comprimat şi arme cu gaze) s-au stabilit condiţii mai restrictive privind procurarea şi deţinerea acestora, în considerarea persoanei solicitantului. Condiţiile sunt similare celor aplicabile armelor letale şi se referă la:

– lipsa calităţii de învinuit sau inculpat în cauze penale pentru anumite fapte săvârşite cu intenţie, prevăzute de Codul penal li anumite legi speciale;

– lipsa pericolului la adresa ordinii publice, siguranţei naţionale, vieţii şi integrităţii corporale a persoanelor;

– inexistenţa unei situaţii de anulare, în ultimii 2 ani, a dreptului de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor letale sau neletale supuse autorizării;

– inexistenţa unei situaţii în care titularii au pierdut sau le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale şi neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile legii.

◄ alinierea legislaţiei române la legislaţiile statelor membre referitoare la transferul armelor, documentele utilizate în spaţiul UE pentru efectuarea acestei operaţiuni sunt permisul de transfer (eliberat de autorităţile statului de destinaţie a armei) şi acordul prealabil (eliberat de autorităţile statului de destinaţie a armei), indiferent dacă este vorba de persoane fizice sau juridice autorizate.

◄ încadrarea armelor în categorii a fost modificată astfel:

– categoria A – arme şi muniţii interzise, pot fi deţinute şi folosite numai de către instituţiile publice cu atribuţii în domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale;

– categoria B – arme şi muniţii letale, supuse autorizării: pot fi deţinute sau, după caz, purtate şi folosite, de persoanele fizice numai în baza permisului de armă, iar de către persoanele juridice pot fi deţinute şi folosite numai în baza autorizaţiei eliberate în condiţiile legii;

– categoria C – arme şi muniţii neletale supuse autorizării (arme de autoapărare cu bilă de cauciuc, cu aer comprimat şi gaze, precum şi armele cu aer comprimat care dezvoltă o viteză a proiectilului mai mare de 220 m/s, care până acum au fost interzise);

– categoria D – arme şi muniţii neletale supuse notificării (arme cu tranchilizante, pistoale de semnalizare, pistoale de start folosite în competiţii sportive, arme de panoplie şi de recuzită, arbalete, arme vechi etc).

Armele din categoria C şi D pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de persoane fizice sau juridice, cu condiţia îndeplinirii procedurilor de înregistrare ori autorizare a acestora, după caz, la/de către autorităţile competente, în condiţiile prevăzute de lege.

– Categoria E – alte categorii de arme (arme cu destinaţie industrială, arme de asomare, harpoane destinate pescuitului, arcuri destinate tirului sportiv, replicile de arme tip airsoft, dispozitivele paintball) pot fi deţinute şi, după caz, purtate şi folosite de către persoanele fizice şi juridice, fără îndeplinirea procedurilor de înregistrare sau autorizare.

◄ categoriile de persoane fizice care pot fi autorizate să procure arme letale:

– persoanele fizice de cetăţenie română cu domiciliul sau reşedinţa în România care îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege, pot fi autorizate, la cerere, să procure arme letale.

– armele de apărare şi pază pot fi procurate numai de către următoarele categorii de persoane:

a) demnitarii, magistraţii, diplomaţii, militarii şi poliţiştii, pe perioada cât sunt în activitate şi după încetarea activităţii, pensionare, trecerea în rezervă sau retragere, după caz, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor;

b) persoanele care îndeplinesc o funcţie ce implică exerciţiul autorităţii publice, pe perioada în care au această calitate, cu excepţia personalului de pază din cadrul societăţilor specializate de pază;

c) persoanele incluse în programe de protecţie a martorilor, pe perioada în care au această calitate.

– vânătorii pot procura arme de vânătoare, precum şi arme de tir numai din categoria armelor lungi.

– sportivii de tir categoria I ori membri ai loturilor naţionale sau olimpice, pe perioada cât sunt în activitate, precum şi antrenorii şi instructorii în poligonul de tragere pot procura numai arme de tir, cu excepţia situaţiei în care aceştia şi-au pierdut calitatea din motive imputabile lor.

– colecţionarii de arme pot procura numai arme de colecţie, cu excepţia celor prevăzute în categoria B, pct. 7, din anexa la lege, proiectate după anul 1945, în condiţiile stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi.

◄ Condiţii de acordare a autorizaţiei de procurare a armelor letale

Autorizaţia de procurare a armelor letale se acordă persoanelor arătate mai sus, dacă îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiţii:

a)      au împlinit vârsta de 18 ani;

b) deţin calitatea impusă de lege, atestată prin prezentarea unor documente stabilite în normele metodologice de aplicare a prezentei legi, în funcţie de destinaţia armelor;

c) nu au fost condamnate, prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, la pedeapsa detenţiunii pe viaţă sau pedeapsa închisorii mai mare de un an, pentru infracţiuni comise cu intenţie ori pentru infracţiuni prevăzute de prezenta lege, cu excepţia cazurilor în care a intervenit amnistia sau reabilitarea;

d) nu sunt învinuite sau inculpate în cauze penale pentru fapte săvârşite cu intenţie, potrivit legislaţiei în vigoare;

e) sunt apte din punct de vedere psihologic şi medical pentru a deţine şi folosi arme şi muniţii;

f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranţa naţională, viaţa şi integritatea corporală a persoanelor, conform datelor şi informaţiilor existente la organele competente;

g) au absolvit un curs de instruire teoretică şi practică, organizat de o persoană juridică autorizată pentru această activitate, în condiţiile prevăzute în normele metodologice de aplicare a prezentei legi;

h) nu le-a fost anulat în ultimii 2 ani dreptul de procurare, deţinere sau, după caz, port şi folosire a armelor letale ori a armelor neletale supuse autorizării, cu excepţia situaţiilor în care măsura anulării s-a dispus ca urmare a pierderii calităţii prevăzute la art. 14 alin. (2)-(5);

i) nu au pierdut sau nu le-au fost sustrase în ultimii 5 ani arme letale sau arme neletale supuse autorizării, din motive imputabile lor, procurate în condiţiile prezentei legi.

◄ dreptul de deţinere se poate acorda pentru un număr nelimitat de arme de vânătoare, de tir sau de colecţie. Dreptul de a purta şi folosi arme se poate acorda solicitantului, în condiţiile legii, după cum urmează

a)      pentru două arme de apărare şi pază;

b)      pentru un număr nelimitat de arme de vânătoare;

c)      pentru un număr nelimitat de arme de tir.

◄ Valabilitatea permisului de armă

Permisul de armă are o valabilitate de 5 ani, termen care se calculează de la data eliberării sau, după caz, de la data ultimei prelungiri. Aceasta se poate prelungi pentru o perioadă de 5 ani, dacă titularul îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege, iar armele destinate folosirii au efectuată inspecţia tehnică periodică. Permisul de armă conferă titularului drepturile prevăzute de lege şi după radierea din acesta a armelor înstrăinate prin vânzare, donaţie, închiriere sau comodat, până la expirarea termenului de valabilitate.

◄ Uzul de armă de vânătoare

Titularul dreptului de a purta şi folosi arme de vânătoare poate face uz de arma înscrisă în permisul de armă numai asupra vânatului pentru care a fost autorizat în condiţiile Legii nr. 407/2006, precum şi pentru antrenament, în poligoanele autorizate în condiţiile legii. Prin excepţie, armele de vânătoare pot fi folosite şi în caz de legitimă apărare, stare de necesitate ori caz fortuit, în condiţiile legii.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *