Orice guvern normal, orice stat democratic îşi propune să aibă grijă de cetăţenii săi, să le asigure acestora condiţii fireşti de manifestare, inclusiv din punct de vedere al stării de sănătate.

Barack Obama a pus primul accent pe reforma sistemului sanitar american în cadrul campaniei electorale şi a pregătit o lege în acest sens, iar SUA au asistenţă medicală care nu se compară cu cea de la noi, dar problema sănătăţii oamenilor este una extrem de importantă şi-i preocupă pe cetăţeni,  pe întreprinzători, dar şi pe autorităţi.

O naţiune sănătoasă ar trebui să fie obiectivul oricărui politician al acelei naţiuni!

Din păcate România face excepţie şi din 2009 sănătatea nu mai este prioritate naţională decât în vorbele guvernanţilor, în realitate pe sănătate guvernul nu pune nici un preţ, referindu-ne atât la pacienţi cât şi la personalul medical – medici, asistenţi medicali, alt personal auxiliar.

Situaţia reală din sistemul sanitar românesc este, cu siguranţă, cea mai grea din ultimii 20 de ani, întrucât de peste 15 luni guvernul PDL, guvernul Băsescu-Boc-Udrea, a demonstrat că sănătatea nu mai reprezintă decât o lozincă utilizată în campania electorală.

Prin acţiuni de neînţeles şi prin alocarea unor fonduri insuficiente guvernul a bulversat şi cele câteva zone care începuseră să funcţioneze bine.

Aş vrea să fac o remarcă încă de la început.

Pentru a justifica starea deplorabilă a sistemului românesc de sănătate s-a declarat de unii, chiar oficiali ai statului, că sumele alocate au crescut de câteva ori şi că nu se vede nimic, că nu s-a schimbat nimic în acest sector.

Cei care fac asemenea afirmaţii ori nu ştiu ce spun ori mint pentru că se uită două lucruri: banii alocaţi sunt atât de puţini întrucât nu ajung nici pentru funcţionarea curentă, iar fondurile repartizate până la sfârşitul anului 2008 au încercat să acopere unele zone de activitate uitate sau tratate cu nepăsare ori pentru anumite obiective considerate prioritare.

Pentru exemplificare mă voi referi numai la situaţii din perioada 2005 – 2008.

Astfel, salariile medicilor şi asistenţilor medicali s-au dublat între 2006 – 2008, iar ale medicilor rezidenţi de anul I şi II s-au triplat în perioada respectivă, cu toate că şi acestea sunt foarte mici comparativ cu ce li se oferă în alte ţări şi deja câteva mii de cadre medicale au părăsit ţara, mai ales după aderarea la Uniunea Europeană.

Dacă  ţinem cont că în majoritatea spitalelor cheltuielile cu salariile au o pondere între 60 şi 85%, se poate înţelege că noi am urmărit o anume stabilizare a forţei de muncă medicale, nemaifiind bani si pentru alte îmbunătăţiri, cu toate că s-a majorat cu circa 50% plafonul pentru alimentaţia bolnavilor din spitale ori s-au achiziţionat aparatură şi instrumentar medical de ultimă generaţie, fiind evident încă insuficiente  comparativ cu standardele din spitale similare din Europa.

De asemenea s-au achiziţionat 1500 de ambulanţe prin care s-au putut înfiinţa SMURD-uri în majoritatea judeţelor ţării şi s-au îmbunătăţit serviciile de ambulanţă.

S-au pus în funcţiune Unităţile de Primiri Urgenţe din spitalele judeţene de urgenţă, s-au terminat construcţiile la spitalele din Feteşti – judeţul Ialomiţa, Huşi – judeţul Vaslui, Ineu – judeţul Arad, spitale începute de peste 15 ani şi care se măcinau de vreme.

S-au finalizat lucrările majore de consolidare a celor două importante spitale de urgenţă din Bucureşti – Floreasca şi Universitar, lucrări neterminate de peste zece de ani la cele mai mari spitale de urgenţă din capitală.

S-au refăcut ori s-au renovat total sau parţial circa 25% din spitalele din România, indiferent de patologia pe care o tratează, acordându-se o atenţie aparte celor din domeniul psihiatriei, acest aspect făcând parte din condiţionalităţile de aderare la Uniunea Europeană.

Totodată  s-a reuşit asigurarea la nivelul necesarului, pentru prima oară în România, a fondurilor pentru programele de diabet, oncologie, HIV SIDA, care s-au descentralizat şi medicamentele s-au putut cumpăra de la orice farmacie fiindcă pentru aceste patologii s-au desfiinţat plafoanele din farmacii.

Aşa au dispărut cozile de la farmacii, iar programele respective afectau circa 1 milion de bolnavi lunar şi pentru care s-a luat decizia să se prescrie reţetele pentru trei luni, astfel încât să se asigure un confort mai mare al acestor bolnavi şi să nu mai consume bani în fiecare lună mergând din localitatea de domiciliu în capitala de judeţ unde se găseşte de regulă medicul specialist.

Vreau să demonstrez că dacă se alocă sume băneşti la nivelul necesităţilor atunci se reuşeşte să se îmbunătăţească acea zonă supusă unei finanţări prioritare.

De asemenea, am aprobat şi am desfăşurat cel mai amplu program de prevenţie sanitară, Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei, pe durata unui an şi jumătate la care au participat circa 11 milioane de români.

Programul naţional de evaluare a stării de sănătate a populaţiei a fost foarte apreciat atât de cetăţeni, cât şi de Comisia prezidenţială pentru analiza Riscurilor Sociale şi Demografice, unde se specifică:

“Cea mai recentă şi cuprinzătoare acţiune preventivă a fost Programul naţional privind evaluarea stării de sănătate a populaţiei în asistenţa medicală primară, derulat în perioada 1 iulie 2007- 30 iunie 2008.

Marea majoritate (88-90%) a populaţiei a apreciat Programul naţional de evaluare ca fiind util şi susţine continuarea lui (Guvernul României 2008).

Prevenţia este marea absentă a sistemului de sănătate din România. Componenta preventivă a medicinii primare, incluse în pachetul serviciilor medicale de bază este subvalorificată.”

Ce s-a întâmplat cu programul? A fost anulat! Aşa au înţeles autorităţile portocalii să respecte rezultatele unui demers de prevenţie reuşit şi care a fost preluat de multe ţări din întreaga lume.

V-am prezentat numai câteva acţiuni în care am investit şi care ar fi trebuit continuate dacă se dorea ca sănătatea să fie prioritate naţională, iar efectele să se vadă, să se manifeste în societatea românească.

Cu toate acestea, îmbunătăţirile s-au lăsat aşteptate pentru că mai erau multe alte lucruri de făcut: asigurarea unei finanţări şi mai bune, ajungându-se în 2008 la o alocare de aproape 4,5 % din PIB.

Încerc să spun că dezechilibrele sunt atât de mari încât este nevoie de câţiva ani, în care să se acţioneze coerent, perseverent cu o creştere permanentă de finanţare care să atingă un minimum 6% din PIB.

Aş mai sublinia că mai sunt zone în care se pot identifica cheltuieli neeconomicoase, însă acestea sunt raportate la cheltuielile totale din sistem sunt nesemnificative, dar, sigur, trebuie înlăturate pentru că vorbim de bani publici, bani ai tuturor contribuabililor şi orice leu este important cu atât mai mult într-un sistem subfinanţat.

L-am auzit pe actualul ministru al sănătăţii de generalizarea, uniformizarea tarifelor utilizate în spitale, evident că pe tipuri de spitale, fără să-şi dea seama că ar trebui să mai aibă vreo două – trei bugete de la casele de asigurări sănătate ca să poată aplica măsura; altfel va rămâne un alt clişeu politic fără nici o acoperire financiară, o intenţie de reformă virtuală când sunt atâtea de făcut în mod concret.

Cu atât mai grav va fi momentul aplicării descentralizării neraţionale, la comandă politică, cu scopuri politice, pentru acoperirea unor interese, fără o analiză a situaţiilor de descentralizare pilot realizate în 2009, pentru care am adoptat o ordonanţă de urgenţă tocmai pentru că am crezut şi am declanşat operaţiunea de descentralizare.

Descentralizarea pilot avea ca scop tocmai identificarea aspectelor importante care să  fie avute în vedere la începerea amplă a acestui proces destul de complex şi care va avea un impact extraordinar asupra calităţii serviciilor medicale, structurilor şi funcţionalităţii unităţilor spitaliceşti.

Nimeni nu taie fără să măsoare, dacă este întreg la minte!

Din păcate nu s-au prezentat nici oficial, nici neoficial evaluările care ar fi trebuit făcute la finele anului 2009, nu s-au comunicat rezultatele şi atunci credem că nu ni se spune adevărul fiindcă nu convine, deoarece analizele interne spun altceva decât se anunţă şi se voieşte a se face.

În orice caz, trecerea spitalelor judeţene de urgenţă la comunităţile locale înseamnă abandonarea rolului statului în ceea ce numim medicina de urgenţă, responsabilitatea unică a statului pentru toţi cetăţenii ţării, indiferent că sunt sau nu asiguraţi, prevedere constituţională de altfel.

Cum să asigure autorităţile locale fonduri pentru cetăţenii neasiguraţi, când acesta este atributul exclusiv al statului şi statul se derobează de o asemenea răspundere?

Cine va finanţa medicina de urgenţă din spitalele judeţene când casele judeţene de asigurări nu au bani nici pentru bolile cronice, pentru pacienţii asiguraţi ?

Cine va răspunde de soarta oamenilor care se vor prezenta la spitalele judeţene de urgenţă pentru situaţii de urgenţă şi nu vor fi bani pentru că statul nu-şi îndeplineşte menirea?

Aşteptăm răspunsuri şi noi şi cetăţenii, să ne spuneţi nouă şi să le spuneţi şi oamenilor de ce le desconsideraţi drepturile, de ce îi lăsaţi să moară cu zile, de ce vă lepădaţi de obligaţiile constituţionale.

Vă  atenţionăm că ne vom adresa Curţii Constituţionale dacă o veţi lua pe drumul greşelilor nenumărate ca să vă aducem pe drumul drept, pe drumul constituţional, al responsabilităţii faţă de cetăţeni.

În anul 2009 guvernarea portocalie a distrus cu o ură de nedescris medicina primară şi a încurajat zone care nu avuseseră probleme deosebite şi a pregătit mişeleşte pentru 2010 închiderea în majoritate a cabinetelor medicilor de familie prin modul în care se va finanţa această activitate, atitudine premeditată prevăzută în proiectul contractului cadru.

În toată lumea se pune accent pe medicina primară, există preocupări majore ale Uniunii Europene, există rezultate interesante, pline de eficacitate din multe ţări ale lumii şi cu toate acestea o distrugeţi şi amanetaţi viitorul poporului român fie din necunoaştere, nepricepere, fie din rea credinţă, fie din indiferenţă.

Nu putem să acceptăm incompetenţa ajunsă la rang de politică publică, nu putem să nu vă arătăm că sunteţi în afara oricărui drum corect şi adecvat, că nu ascultaţi ceea ce este mai bine pentru oameni. 

Prezenta moţiune simplă descrie o situaţie reală a societăţii din România în care trăim cu toţii: minciuna marca Boc care spunea că obiectivul guvernării sale este „Îmbunătăţirea stării de sănătate a populaţiei, creşterea calităţii vieţii în condiţiile compatibilizării sistemului sanitar românesc cu cel din Uniunea Europeană.” 

După 15 luni de guvernare, 3 miniştri schimbaţi la sănătate, şi mai ales după măsurile luate de aceştia, sistemul de sănătate a fost direcţionat printr-un management politic defectuos către colaps.

În loc să i se aplice măsuri de terapie intensivă (una din măsuri ar fi injectarea de fonduri financiare), se aşteaptă ca sistemul să intre în moarte cerebrală şi să i se efectueze o procedură de transplant…

Ce mai contează că „donatorii – cetăţenii” nu şi-au dat acceptul, funcţionează acordul prezumat adică acordul domnului transplantolog şef – dl. Boc, parafat cu sperietoarea financiară a ultimului an – FMI-ul.

Ce se va transplanta…?

Proceduri noi cu nume extrem de atractive: coplata, clawback, preţuri de referinţă noi, privatizare, raţionalizare, descentralizare,etc.

Dl „cosaş şef” Boc ne-a demonstrat ca mânuieşte bine coasa, numai că sistemul de sănătate are nevoie de măsuri care se rezolvă cu bisturiul nu cu coasa…