Reprezentantul EON GAZ, dl. Hîrdou Daniel Iosif a prezentat noua modalitate de facturare, conform alinierii la standardele Uniunii Europene.
Conform noilor reglementări, consumul de gaz este măsurat în unităţi de energie, măsurate prin înmulţirea volumului cu puterea calorifică.
Preşedintele Consiliului Judeţean pentru Persoanele Vârstnice, dl. Gorgan a atenţionat şi asupra faptului ca facturile de gaz sosesc cu întârziere, clienţii trebuind să plătească penalităţi de întârziere.
Prefectul Judeţului Sălaj, dr. Ionel Ciunt a solicitat de la EON Gaz prezentarea unei informări complete asupra noii legislaţii şi a metodei de calcul a facturilor de gaz.
Directorul executiv Matolcsi Elisabeta, Direcţia Muncii şi Protecţiei Sociale Sălaj a prezentat o informare despre ce ajutor pot beneficia în prezent persoanele vârstnice şi modalitatea de acreditare a ong-urilor care sunt implicate sau doresc să se implice în sectorul social.