Obligate să respecte drepturile consumatorilor

Copii strazii
11 tineri vor fi botezati duminica
22 octombrie 2008
AJOFM
16 locuri de munca pentru tinerii care parasesc sistemul de protectie sociala a copilului
26 octombrie 2008

Obligate să respecte drepturile consumatorilor

opcConform noilor reglementări propuse de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, agenţiile imobiliare din România vor fi obligate să respecte drepturile consumatorilor – clienţi ai

acestora, să le furnizeze toate informaţiile esenţiale despre imobilul sau terenul în curs de tranzacţionare şi să respecte clauzele contractuale. În caz contrar, vor risca amenzi cuprinse între 3.000 şi 30.000 lei.

Aceste prevederi legislative obligă agenţii imobiliari să informeze complet, corect şi precis consumatorii, încă din etapa pre-contractuală, cu privire la:

1. preţurile practicate în piaţă pentru tipul de imobil ce urmează a se tranzacţiona;

2. statutul planificării şi dezvoltării zonei, în baza planului urbanistic zonal;

3. reglementările locale aplicabile;

4. deficienţe şi alte inconveniente, cunoscute de agenţia imobiliară sau pe care în mod rezonabil putea să le cunoască, incluzând surse de zgomot, umezeală, poluare, miros, pericol de inundaţii sau surpări, organizarea în apropiere a unor manifestări populare periodice, istoricul terenului sau al clădirii, posibile dezavantaje ale vecinătăţilor;

5. nivelul comisionului practicat de agenţia imobiliară;

6. situaţia juridică a imobilului, inclusiv o declaraţie pe proprie răspundere a tuturor proprietarilor că imobilul nu este grevat de sarcini şi nu se află în litigiu;

7. declaraţia agenţiei imobiliare că, din punct de vedere legal şi în condiţiile date, tranzacţia se poate încheia, sarcina asigurării resurselor financiare rămânând în seama cumpărătorului;

8. nivelul estimativ al costurilor ce urmează să fie suportate de consumator, pentru obţinerea documentelor şi întocmirea actelor necesare încheierii tranzacţiei.

O prevedere foarte importantă este cea referitoare la clauza de penalizare. În prezent, agenţiile imobiliare au clauze abuzive în contracte, prin care îi obligă pe consumatorii care se răzgândesc să plătească sume de bani foarte mari drept penalizare. După apariţia acestui act normativ, consumatorii vor plăti doar suma/comisionul pe care l-ar fi plătit dacă tranzacţia ar fi avut loc (comisionul datorat agenţiei). Una dintre menţiunile în avantajul consumatorilor se referă la faptul că agenţia imobiliară nu poate insera în contract clauze care limitează sau condiţionează dreptul altor persoane de a cumpăra imobilul vizitat.

Contractul pe care agenţia de intermediere imobiliară îl încheie cu clienţii trebuie să conţină informaţii clare despre:

1. datele de identificare ale părţilor;

2. obiectul contractului/natura serviciului prestat;

3. preţul solicitat de proprietar/pe care este dispus să-l plătească cumpărătorul;

4. termenul de valabilitate al contractului;

5. condiţiile în care contractul poate fi denunţat unilateral;

6. condiţiile în care contractul poate fi reziliat;

7. documentele necesare pentru încheierea tranzacţiei, obligaţiile părţilor privind obţinerea acestora şi data limită de îndeplinire a acestor obligaţii;

8. nivelul maxim al comisionului datorat de consumator agenţiei imobiliare, pentru tranzacţia ce urmează să se încheie;

9. clauza de exclusivitate, în cazul în care aceasta a fost acceptată de părţi;

10. situaţiile în care consumatorul nu datorează comisionul agenţiei imobiliare;

11. drepturile şi obligaţiile părţilor;

12. situaţiile de forţă majoră;

Inspector Sef Adj.,

Dorina Rednic

Inspector Sef IRPC Cluj,

Dr.Cristian Nicula

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *