PERSOANE BĂNUITE DE TÂLHĂRIE, REȚINUTE DE POLIȚIȘTII

APROAPE 600 DE CETĂŢENI STRĂINI DEPISTAŢI CU ŞEDERE ILEGALĂ ÎN ROMÂNIA
7 septembrie 2022
POLIȚIȘTII ȘI JANDARMII ACȚIONEAZĂ ÎN MEDIUL RURAL PENTRU PREVENIREA FAPTELOR ANTISOCIALE
7 septembrie 2022

PERSOANE BĂNUITE DE TÂLHĂRIE, REȚINUTE DE POLIȚIȘTII

Noaptea trecută, 6 spre 7 septembrie, la ora 00:00, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Sânmihaiu Almașului au dispus reținerea, pentru 24 de ore, față de două persoane, un bărbat și o femeie, bănuiți de tâlhărie.

La data de 6 septembrie a.c., la ora 14:11, polițiștii secției au fost sesizați, prin apel 112, de către un bărbat, de 84 de ani, din Românași, cu privire la faptul că, în aceeași zi, în jurul orei 10:30, un tânăr de 20 de ani, din comuna Românași și concubina acestuia, de 18 ani i-au sustras, prin întrebuințarea de violențe, un inel din aur pe care îl purta pe degetul inelar.

În urma probatoriului administrat, polițiștii au reținut faptul că, ieri, 6 septembrie, în jurul orei 10:30, persoana vătămată le-a permis accesul în locuința sa, din localitatea Românași, celor doi tineri. În timp ce purtau discuții, tânărul de 20 de ani, l-ar fi imobilizat pe bărbatul, în vârstă de 84 de ani, moment în care, concubina acestuia i-ar fi scos cu forța un inel purtat pe degetul inelar.

Ulterior, bărbatul de 84 de ani a încercat să recupereze bunul sustras, oferindu-le celor doi suma de 200 de lei, însă acești au plecat, atât cu banii, cât și cu inelul din aur sustras.

Polițiștii au acționat cu operativitate, au depistat cele două persoane bănuite și au recuperat prejudiciul.
Astfel că, la ora 00:00, (7 septembrie), au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a celor doi, față de care, procuroul de caz va dispune, în cursul zilei de astăzi, măsura preventivă a controlului judiciar, pentru 60 de zile.

Polițiștii continuă cercetările, sub supravegherea unității de parchet competente, în vederea administrării întregului probatoriu și dispunerii măsurilor legale. – Ioana Rus purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *