Peste 100 de mijloace de transport persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă

Echipa ZTV vă urează Crăciun fericit!
24 decembrie 2020
Condamnat la închisoare pentru tâlhărie calificată
25 decembrie 2020

Peste 100 de mijloace de transport persoane verificate cu privire la respectarea măsurilor impuse în perioada stării de alertă

Polițiștii din Sălaj desfășoară în continuare activități de verificare cu privire la respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă. Peste 100 de  mijloacele de transport în comun au fost verificate.

În cadrul acţiunilor, organele de control au verificat cu precădere respectarea măsurilor de izolare/carantinare de către persoanele faţă de care au fost dispuse aceste măsuri, documentele justificative necesare deplasării persoanelor de la domiciliu sau locuinţă, în intervalul orar 23.00-05.00, precum şi portul măștii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura de către toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise/deschise.

Astfel, în ultimele 24 de ore, în urma activităţilor desfăşurate pe raza întregului județ, au fost verificate 115 societăți comerciale, 107 mijloace de transport persoane, fiind totodată legitimate 618 persoane.

Pentru abaterile constatate, polițiștii au aplicat 56 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 13500 lei, toate pentru nepurtarea măștii de protecție.

Pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală au aplicat și polițiștii locali șase sancțiuni contravenționale, valoarea totală a acestora fiind de 1000 lei.

De asemenea, polițiștii au desfășurat și opt acțiuni punctuale, iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate 30 sancțiuni contravenționale, valoarea acestora fiind de 7000 lei.

Astfel de acţiuni vor continua  şi în perioada următoare.

Vă reamintim de TELVERDE – 0800800165, numărul de telefon la care puteţi sesiza nereguli privind respectarea măsurilor stabilite în contextul COVID-19.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *