Peste 130 de şoferi au rămas fără permis de conducere

Bilete de tratament disponibile pentru seria 12
24 august 2021
Cele 57 monede romane gasite de Vasile Ghimbir au fost predate la Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău
24 august 2021

Peste 130 de şoferi au rămas fără permis de conducere

Nerespectarea culorii roşii a semaforului electric a lăsat peste 130 de şoferi fără permis de conducere

Peste 130 de conducători auto au rămas fără permisul de conducere ca urmare a nerespectării culorii roşii a semaforului electric. Doi dintre aceştia au fost implicaţi în evenimente rutiere soldate cu pagube materiale.

În perioada 1 ianuarie-31 iulie a.c., poliţiştii rutieri au organizat 32 de acţiuni ce au avut ca scop conştientizarea conducătorilor auto cu privire la riscurile la care se expun în situaţia în care încalcă regulile de circulaţie referitoare la semnificaţia culorilor semafoarelor electrice aflate în funcţiune.

Ca urmare a activităţilor desfăşurate de poliţişti au fost aplicate 131 de sancţiuni contravenţionale şi au fost reţinute, în vederea suspendării, tot atâtea permise de conducere.

În perioada de referinţă, din această cauză, au fost înregistrate şi două evenimente rutiere cu pagube materiale.

Având în vedere prevederile Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului 195/2002  privind circulația pe drumurile publice, conducătorul unui autovehicul care nu respectă semnificaţia culorii roşii a semaforului electric este sancţionat cu amendă prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni, respectiv 4-5 puncte amendă, iar ca măsură complementară, permisul de conducere se suspendă pentru o perioadă de 30 de zile.

Dacă din cauza nerespectării acestei reguli de circulaţie se produce un eveniment rutier soldat cu pagube materiale, şoferul este sancţionat cu amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni, respectiv 6-8 puncte amendă, iar permisul de conducere se suspendă pentru o perioadă de 60 de zile.

De asemenea, în situaţia producerii unui accident de circulaţie din cauza acestei abateri se întocmeşte dosar penal şi permisul de conducere se reţine până la soluţionarea cauzei. – Maria Cristea purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *