Peste 200 de infracțiuni de conducere fără permis constatate de polițiști

Conducătorii de vehicule de transport persoane şi elevi verificați de polițiști
14 ianuarie 2020
Masuri impotriva pestei porcine africane in Salaj
15 ianuarie 2020

Peste 200 de infracțiuni de conducere fără permis constatate de polițiști

În anul 2019, polițiștii cu atribuții pe linie rutieră au depistat 217 de persoane în timp ce conduceau autovehiculele fără a deține

permis de conducere sau cu permis necorespunzător categoriei din care face parte autovehiculul. În toate cazurile, poliţiştii au întocmit dosare penale.

 

Ultima faptă de acest gen a fost constatată de poliţiştii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda.

La data de 12 ianaurie, ora 10:40, poliţiştii au identificat în trafic un bărbat din comuna Gârbou, care conducea autoturismul pe Drumul Naţional 1C, prin localitatea Căpâlna, pe direcția Baia-Mare-Dej.

Verificările efectuate de poliţişti au stabilit că acesta avea dreptul de a conduce suspendat, din data de 11.12.2019, pentru abateri la regimul circulaţiei rutiere.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal şi continuă cercetările pentru infracțiunea de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de articolul 335, alineatul 2, Cod Penal.

Conducerea fără permis constituie infracţiune şi se pedepseşte

Prin nerespectarea prevederilor legale şi a regulilor de circulaţie, persoanele care conduc vehiculele pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere pun în pericol atât siguranţa lor cât şi a celorlalţi participanţi la trafic.

Reamintim conducătorilor auto că o astfel de faptă constituie infracţiune şi se pedepseşte, conform Codului Penal, cu închisoarea de la unu la cinci ani.

De asemenea, conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România, se pedepseşte cu închisoare de la şase luni la trei ani sau cu amendă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *