Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul șoferului de autobuz

Expozitie la API dedicata Centenarului Incoronarii
21 octombrie 2022
Accident lângă spitalul din Zalău
21 octombrie 2022

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă în cazul șoferului de autobuz

La data de 20 octombrie a.c., ora 10:35, pe Bulevardul Mihai Viteazu, din municipiul Zalău, s-a produs un accident de circulație soldat cu rănirea ușoară a trei persoane.

Din primele verificări efectuate de polițiștii rutieri a reieșit că, un bărbat, de 45 de ani, din Zalău, în timp ce conducea un autobuz, destinat transportului public de persoane, a efectuat manevra de frânare, moment în care mai mulți pasageri s-au dezechilibrat și au căzut în interiorul autobuzului.

În urma evenimentului, trei persoane au fost rănite ușor, respectiv o fetiță de 7 ani, din comuna Cizer și două femei, în vârstă de 64 și 65 de ani, una din comuna Meseșenii de Jos și alta din municipiul Zalău. Toate persoanele au fost transportate la o unitate medicală pentru a li se acorda îngrijiri de specialitate.

Conducătorul autobuzului a fost testat cu aparatul etilometru, rezultatul fiind negativ.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă și continuă cercetările pentru a stabili, cu exactitate, cauza și împrejurările producerii evenimentului rutier. – Ioana Rus purtător de cuvânt Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *