POLIȚIȘTII ȘI JANDARMII SĂLĂJENI CONTINUĂ ACȚIUNILE, PENTRU MENȚINEREA CLIMATULUI DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ ȘI PREVENIREA FAPTELOR ANTISOCIALE

ATENȚIE! AMENDĂ PENTRU APELAREA ABUZIVĂ LA NUMĂRUL 112
5 iulie 2023
Depistat în trafic, în timp ce conducea sub influența substanțelor psihoactive
5 iulie 2023

POLIȚIȘTII ȘI JANDARMII SĂLĂJENI CONTINUĂ ACȚIUNILE, PENTRU MENȚINEREA CLIMATULUI DE ORDINE ȘI SIGURANȚĂ ȘI PREVENIREA FAPTELOR ANTISOCIALE

Marți, 4 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Sălaj, alături de jandarmii sălăjeni au continuat acțiunile în sistem integrat, pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, a consumului de substanțe psihoactive, pentru prevenirea faptelor generatoare de accidente rutiere, depistarea conducătorilor auto care conduc sub influența alcoolului sau a altor substanțe, precum și pentru menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.

Astfel, au fost desfășurate 14 acțiuni preventiv – reactive, în sistem integrat, în care au fost implicați 78 de polițiști sălăjeni de la structurile de ordine publică, poliție rutieră, investigații criminale, arme, explozivi și substanțe periculoase, luptători de la acțiuni speciale și polițiști de la alte structuri, 38 de jandarmi și polițiști locali și reprezentați ai altor structuri de aplicare a legii.

În cadrul acțiunilor, au fost legitimate 537 de persoane, au fost verificate 361 de autovehicule și au fost efectuate 199 de testări pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

În urma acțiunilor și controalelor desfășurate, polițiștii sălăjeni au aplicat, în total, 258 de sancțiuni contravenționale, cu amenzi în valoare de 57.885 de lei.

Totodată, au fost constatate 16 infracțiuni, dintre care 10 de natură judiciară, trei la regimul circulației rutiere și trei infracțiuni de altă natură.

Din totalul sancțiunilor aplicate, 196 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru nerespectarea regimului circulației rutiere pe drumurile publice. Dintre acestea, 31 au fost pentru depășirea limitelor legale de viteză, două pentru conducere sub influența alcoolului, iar 163 pentru alte abateri de la regimul circulației rutiere pe drumurile publice. De asemenea, 55 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, iar șapte sancțiuni au fost pentru încălcarea prevederilor altor acte normative.

Totodată, poliţiştii sălăjeni au reţinut 11 permise de conducere, dintre care unul pentru depășirea limitelor legale de viteză, trei pentru conducere sub influența alcoolului, două pentru conducere sub influența substanțelor psihoactive, iar cinci pentru alte abateri rutiere. De asemenea, polițiștii sălăjeni au retras cinci certificate de înmatriculare.

Acțiunile în sistem integrat ale polițiștilor și jandarmilor sălăjeni continuă și în următoarea perioadă pentru liniștea și siguranța cetățenilor.

Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *