Povesti pe tema coruptiei din Salaj

Vezi starea tanarului accidentat
29 octombrie 2012
Remat Zalau va disputa pe teren propriu doua partide
30 octombrie 2012

Povesti pe tema coruptiei din Salaj

Instituţia Prefectului a găzduit marţi, 30 octombrie 2012, conferinţa „Politici anticorupţie pentru cetăţean, într-o administraţie

 

responsabilă”. Conferinţa este organizată cu sprijinul Asociaţiei pentru Implementarea Democraţiei şi a Ministerului Administraţiei şi Internelor, prin UCRAP, şi vizează implementarea în toate judeţele a Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015, elaborată de Guvernul României, în conformitate cu HG. 215/2012.

La eveniment au participat subprefectul judeţului, Lucian Băican, directorul executiv
al AID România, Alexandru Cumpănaşiu, peste 35 de directori ai instituţiilor publice
deconcentrate şi alţi reprezentanţi ai unităţilor administrative din judeţul Sălaj.

Aceasta este a IV-a întâlnire organizată în acest an în judeţul Sălaj pe tema
anticorupţiei, iar în cadrul proiectului vor mai avea loc următoarele activităţi: acordare
de consultanţă directă unui număr de 41 unităţi administrativ-teritoriale în vederea
Implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie 2012-2015 şi a Planului Naţional de
Acţiune, sesiuni de instruire pentru reprezentanţii DGA precum şi elaborarea unui studiu
comparativ privind modul de abordare la nivelul a 4 state membre UE a mecanismelor
de autoevaluare a nivelului de răspuns la măsurile anticorupţie.

Discuţiile au fost interactive şi au vizat identificarea problemelor şi a vulnerabilităţilor din
diferite sectoare de activitate. Printre problemele semnalate de reprezentanţii instituţiilor
publice au fost: probleme financiare create de persoanele care imită şi copiază facturile
operatorilor economici, probleme care vizează piaţa de medicamente şi scumpirea
acestora în funcţie de cererea existentă pe piaţă.

În cadrul acestei întâlniri, subprefectul judeţului, Lucian Băican, a declarat că se vor lua
măsuri pentru eradicarea problemelor şi a vulnerabilităţilor semnalate, instrumentele
necesare regăsindu-se în Strategia Naţională Anticorupţie 2012-2015.

De asemenea, directorul executiv AID România, Alexandru Cumpănaşu, a precizat că se
vor introduce teste de integritate destinate funcţionarilor publici.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *