Prelucrarea si scanarea carneteleor de munca

Din 15 ianuarie 2010 intră în vigoare noile prevederi privind completarea documentului administrativ
22 decembrie 2009
Măsuri privind regimul cumulului pensiilor cu veniturile salariale
22 decembrie 2009

Prelucrarea si scanarea carneteleor de munca

Activitate deosebit de importantă reglementată de prevederile Legii 19 /2000, necesară creării unei arhive electronice pentru toţi asiguraţii din sistemul public de pensii , care se derulează prin parcurgerea mai multor etape, are ca obiect prioritar preluarea datelor referitoare la perioadele de stagiu de cotizare realizat anterior datei de 1 aprilie 2001.

 

Predarea – primirea carnetelor de muncă de către Casa Judeţeană de Pensii s-a realizat conform Ordinului emis de Ministrului Muncii , Solidarităţii Sociale şi Familiei nr.98 din 9.02.2006,prevederilor H.G. nr. 1.768/ /2005 în trei etape, pe o perioadă de 2 ani.

Carnetele de muncă însoţite de copia actului de identitate al titularului din care să rezulte codul numeric personal, au fost completate cu toate înscrisuri până la data de 1.04.2001, certificate de autorităţile abilitate pentru documentele gestionate de acestea, instituţia sau angajatorii care păstrează şi completează potrivit legii carnetele de muncă.

In prima etapă s-a asigurat culegerea datelor necesare determinării stagiului de cotizare şi punctajului mediu anual precum şi scanarea carnetelor de muncă în vederea creării unei arhive electronice a acestora. Această etapă care si-a propus să realizeze transpunerea , cât mai fidelă, în format digital, a datelor din carnetele de muncă, prin intermediul unor programe informatice, va conţine stagiul de cotizare al asiguratului, necesar pentru stabilirea dreptului de pensie.

Datele privitoare la stagiul de cotizare realizat până la data de 31 martie 2001,inclusiv se introduc, rând cu rând din capitolul „Date privitoare la activitatea în muncă”, cu menţiunea că pentru fiecare dată calendaristică aferentă modificării raporturilor de muncă, veniturile salariale ce vor fi înregistrate sunt cele înscrise în carnetul de muncă ca fiind aferente acelei date calendaristice.

Pentru ca această activitatea se deruleze în condiţii corespunzătoare ,obţinând o imagine cât mai fidelă a informaţiilor necesare determinării stagiului de cotizare şi a punctajului mediu anual , s-a insistat foarte mult conducerilor de instituţii, unităţi economice ca în momentul predării carnetelor de muncă la Casa Judeţeană de Pensii Sălaj , acestea să fie completate la zi, respectându-se precizările transmise de Casa Naţională de Pensii şi alte Drepturi de Asigurări Sociale.

Având în vedere prevederile Ordinului 207/2007, al Ministrului Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, persoanele care au avut în păstrare propriul carnet de muncă, în care sunt consemnate înscrieri anterioare datei de 1 aprilie 2001, au avut obligatia de al depune la dispoziţia Casei Judeţene de Pensii Sălaj, acestea fiind însoţite de copiile actelor de identitate ale titularilor.

Casa Judeţeană de Pensii Sălaj s-a adresat în special persoanelor care nu sunt angajate, şi care au desfăşurat activitate anterior datei de 1 aprilie 2001.

Nu aveau obligatia depunerii carnetelor de muncă, persoanele ale căror date au fost prelucrate până la această dată, precum şi persoanele care beneficiau de o categorie de pensie.

Pana la aceasta data, din totalul de 49.415 carnete de munca,la un numar de 48.980 s-a asigurat culegerea datelor necesare determinarii stagiului de cotizare si punctajului mediu anual iar din totalul de 19.250 carnete, au fost scanate un numar de 18.350 carnete de munca in vederea crearii unei arhive electronice a acestora.

Prelungirea termenului –limita de predare a carnetelor de munca, reglementata de H.G. nr.1.456/2009, pentru activitatea de preluare a datelor pana la 30 septembrie 2010, este necesara si in acelasi timp benefica, dand posibilitatea tuturor detinatorilor ,in special persoane fizice, inclusiv cele care locuiesc in strainatate sa depuna in timp util aceste documente la institutia noastra.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *