Prevenirea situatiilor de urgenta

casa in flacari
Casa in flacari
6 octombrie 2008
3 Accidente
A adormit la volan
7 octombrie 2008

Prevenirea situatiilor de urgenta

Pregatire pompieriÎn perioada 29 septembrie 2008 – 14 noiembrie 2008, se desfăşoară pregătirea specialiştilor compartimentelor pentru prevenire din serviciile voluntare pentru situaţii de urgenţă. Cursurile de pregătire se desfăşoară în şapte serii pe durata a 5 zile pentru fiecare dintre serii.

Astfel, s-au format mai multe centre de desfăşurare în localităţile Nuşfalău, Crasna, Sărmăşag, Jibou, Cehu Silvaniei, Ileanda şi Hida. În fiecare dintre aceste localităţi vor participa şi cele învecinate lor.

     Dintre scopurile acestui curs de pregătire amintim asigurarea pregătirii de specialitate a personalului din cadrul componentei preventive a serviciilor voluntare pentru situaţii de urgenţă, precum şi determinarea îndeplinirii obligaţiilor legale în domeniul prevenirii situaţiilor de urgenţă.

      Un alt aspect deosebit de important dezbătut la aceste cursuri este preîntâmpinarea, reducerea sau în cel mai fericit dintre cazuri eliminarea riscului de producere a situaţiilor de urgenţă în vederea protecţiei populaţie. În acest sens au fost dezbătute planificarea şi realizarea acţiunilor de prevenire, potrivit legii.  

                                                       

                                                            Sg maj Crişan Andrei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *