Priorităţile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei

Sanctiuni pentru comercianti
2 februarie 2009
Sanctiuni între 500 şi 1.500 lei aplicate de jandarmi
9 februarie 2009

Priorităţile Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei

ANL Ministrul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei, Vasile Blaga, a prezentat în cadrul conferinţei de presă susţinute astăzi, 30 ianuarie a.c., bugetul pe 2009 şi priorităţile ministerului.
Bugetul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Locuinţei este de 3.703.000.000 lei la care se adaugă 950.000.000 lei credite angajament şi va fi axat pe investiţii prin programele de reabilitare termica, construcţii de locuinţe, infrastructură locală şi regională.

“Vom continua toate programele începute, punând accent pe de o parte, pe creşterea condiţiilor de trai ale cetăţenilor prin construcţia de locuinţe, reabilitarea termică a clădirilor, infrastructură locală şi regională şi, pe de altă parte, pe crearea de noi locuri de muncă. Ne propunem să reabilităm termic peste 22.000 de apartamente având în vedere că bugetul alocat în acest an este de 160.000.000 lei, 8 ori mai mare faţă de anul trecut. Pe lângă aceste fonduri mai sunt încă 300.000.000 lei credite angajament, sumă ce ne va permite să reabilităm până la 60.000 de apartamente. În privinţa programelor de locuinţe, în perioada 2001 – 2008 au fost construite 26.000 apartamente din fonduri publice, din care 22.500 prin ANL. În acest an, avem 685 de milioane de lei, sumă care ne permite să finanţăm construcţia a 18.700 de apartamente. Ne propunem ca în acest an să predăm 5.985 de apartamente, din care 3200 prin ANL, urmând ca în 2010 să ajungem să finalizăm alte 10.000 de apartamente”, a declarat ministrul Vasile Blaga.

De asemenea, ministrul Dezvoltării a anunţat modificări legislative pentru derularea programului de reabilitare termică a clădirilor care vizează schimbarea proporţiilor de finanţare astfel: 50% bugetul de stat, 30% bugetul local şi 20% contribuţia asociaţiilor de proprietari. În plus, dacă asociaţiile de proprietari nu dispun de fonduri, administraţiile locale vor putea decide şi finanţarea procentului de 20%.

Pentru programele de infrastructură rurală a fost alocat un buget mult mai consistent faţă de 2008.

„După cum se poate observa, avem fonduri importante pentru programe de investiţii însă este foarte important ca autorităţile publice locale şi constructorii să se mobilizeze astfel încât să cheltuim aceste sume”, a precizat ministrul Vasile Blaga.

Un obiectiv major al ministerului este creşterea gradului de absorbţie a fondurilor europene, printr-o atitudine proactivă a tuturor direcţiilor responsabile cu implementarea programelor de post-aderare şi prin impulsionarea autorităţilor publice locale.

Ministrul Vasile Blaga a subliniat că „absorbţia fondurilor este o prioritate noastră zero mai ales într-un an de criză. Din păcate, până la această dată, nu am absorbit nici un leu din fondurile de post-aderare pentru investiţii. Nu vorbim de fondurile pentru asistenţă tehnică. Una din cauze este aceea că evaluarea proiectelor a durat foarte mult. Oricum, angajamentul pe care mi l-am asumat faţă de guvern va fi asumat ca obligaţie de serviciu pentru colegii din minister care vor fi plătiţi în funcţie de performanţe, adică în funcţie plăţile efectuate din fonduri europene”.

Procedurile de evaluare şi verificare a proiectelor depuse spre finanţare prin Programul Operaţional Regional au fost simplificate şi reduse „în medie”, cu 90 de zile, începând cu 5 ianuarie, prin retragerea competenţelor de evaluare a CRESC-urilor şi prin comasarea unor etape de evaluare şi verificare.

La 31 decembrie 2008, prin Programul Operaţional Regional erau încheiate 40 de contracte în valoare de 339,61 mil Euro, iar la 19 ianuarie 2009 se mai aflau în curs de avizare internă 15 contracte cu o valoare totală de 106,96 mil Euro. Se preconizează ca în 2009 să se semneze 539 de contracte în valoare de aproximativ 696,14 mil Euro, iar plăţile estimate sunt de 325.524.000 euro, din care 225.000.000 reprezintă fonduri nerambursabile.

În ceea ce priveşte Programele de Cooperare Teritorială Europeană, în 2009, se estimează plăţi în valoare de 27.420.000 euro, din care 13.000.000 de euro din fonduri europene.

Ministrul Vasile Blaga a precizat că, pentru programele de pre-aderare Phare CES şi Phare CBC anul 2009 va fi unul de vârf pentru plăţi, valoarea estimată fiind de 244.000.000 euro, din care 165.000.000 euro fonduri europene.

În legătură cu reorganizarea şi restructurarea ministerului, ministrul Dezvoltării a anunţat că numărul direcţiilor şi al direcţiilor generale a fost redus de la 33 la 26, iar numărul posturilor de conducere, de la 87 la 70.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *