Problema cainilor comunitari

Rezulatatul anchetei
7 persoane de la E-on Gaz trimise in judecata
24 septembrie 2008
Un tanar este suspectat ca a furat valuta din doua locuinte din Salaj si Bihor
26 septembrie 2008

Problema cainilor comunitari

Primar ZalauPrimarul municipiului Zalău, Radu Căpîlnaşiu, s-a întâlnit ieri cu locuitorii din cartierul Brădet, pentru a afla concret care sînt problemele specifice zonei şi pentru a găsi modalităţi de rezolvare a lor. La întâlnirea la

care au participat aproximativ 50 de persoane, s-au pus în discuţie canalizarea menajeră, iluminatul public, amenajare parcări sau asfaltare între blocuri. Cetăţenii au mai solicitat şi reglementarea problemei câinilor comunitari.

“Încă din primul mandat de primar, din anul 2004, am început seria acestor întâlniri, şi le-am avut periodic pentru că vreau să ştiu de la faţa locului ce probleme sînt într-o zonă. Chiar ieri, împreună cu colegii din primărie, am stabilit modul de reamenajare a parcărilor, a spaţiilor de joacă, a punctelor termice. În această perioadă DGADP va efectua lucrări de modernizare a întregului cartier. Nu dorim să ieşim din cartierul Brădet până nu vor fi finalizate lucrările de asfaltare străzi, alei şi trotuare, precum şi delimitarea spaţiilor verzi, amenajarea lor” informează Radu Căpîlnaşiu, primarul municipiului Zalău.

Ca urmare a problemelor ridicate de cetăţeni, astăzi au fost înaintate adrese către direcţiile de specialitate, în scopul soluţionării acestora.  

 

Ghiurutan Manuela, purtator de cuvant

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *