Probleme de finantare a unitatilor scolare

Prins la taiat de lemne in Cizer
15 decembrie 2013
Asaltul USL asupra bugetului si asupra justitiei din Romania…DREPTATE PANA LA CAPAT!!!
16 decembrie 2013

Probleme de finantare a unitatilor scolare

La Instituţia Prefectului a avut loc vineri, 13 decembrie 2013, şedinţa  lunară a comisiei

nea de zi analizarea revendicărilor sindicale din sistemul de învăţământ  precum şi o retrospectivă a activităţii comisiei în anul 2013.

 

 

În cadrul acestei şedinţe, Eusebiu Lehene, preşedintele Federaţiei Sindicatelor Libere din  Învăţământ ( FSLI ) Sălaj, a precizat că există anumite probleme în ceea ce priveşte finanţarea  unităţilor şcolare per capita, acest sistem impunându-se a fi corelat cu nivelul de calificare al  dascălilor, a căror salarizare diferă în funcţie de vechime, nivelul studiilor şi gradele obţinute.

În acest context, prefectul judeţului, Ionel Ciunt, a menţionat că plata salariilor pentru  personalul din sistemul de învăţământ se face la timp şi că dascălii vor primi banii pentru  achiziţionarea de cărţi.

De asemenea, prefectul judeţului a declarat că începând de astăzi se vor efectua plăţile  restante pentru îngrijitorii personali ai persoanelor încadrate în grad de handicap.

Zalău, 13.12.2013

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *