Profitul obţinut de SSIF Broker în 2009 a depăşit 4 milioane de lei

Masina inmatriculata cu „acte false” in Zalau
11 februarie 2010
Lista contribuabililor declaraţi inactivi intră în vigoare în termen de 15 zile de la data publicări
11 februarie 2010

Profitul obţinut de SSIF Broker în 2009 a depăşit 4 milioane de lei

Cluj-Napoca, 11 februarie. SSIF Broker a obţinut, potrivit rezultatelor preliminate pentru anul 2009, un profit de 4,04 milioane de lei, de aproape cinci ori mai mare decât cel bugetat, de 852.000 de lei.

o SSIF Broker SA a încheiat anul 2009 cu un profit net de 4,04 milioane lei, după ce, la finele lui 2008 a înregistrat pierderi de peste 70,6 milioane de lei;
o Pe filiera financiară a activităţii, SSIF Broker SA a înregistrat în 2009 un profit de 9,18 milioane lei. Rezultatul se datorează în mare măsură anulării unor provizioane pentru titlurile financiare vândute;
o La nivel operaţional, pierderile SSIF Broker SA s-au diminuat cu 46,8% faţă de anul 2008, în condiţiile în care veniturile operaţionale au scăzut până la 3,47 milioane lei (-59,5%), iar cheltuielile operaţionale au coborât cu 52,7%, până la 8,6 milioane lei;
o Cifra de afaceri înregistrată de SSIF Broker SA în anul 2009 a scăzut cu 60% faţă de anul precedent, până la 3,32 milioane de lei. Evoluţia descendentă a cifrei de afaceri a avut loc în contextul scăderii lichidităţii pe pieţele locale (valoarea tranzacţiilor pe segmentul de acţiuni de la BVB scăzând cu 33,5%, în timp ce rulajele pe piaţa derivatelor de la Sibiu s-au diminuat cu peste 31%) şi a problemelor cu care s-a confruntat societatea în prima parte a anului;
o Capitalurile proprii ale SSIF Broker SA au crescut la peste 90,5 milioane lei în 2009, iar rata rentabilităţii financiare (ROE) a revenit pe teritoriu pozitiv, la cota de 4,6%.

„2009 a reprezentat un an de provocări pentru compania noastră, dar şi momentul schimbării SSIF Broker. Este vorba atât de schimbarea echipei de conducere, a culturii organizaţionale, cât şi a valorilor şi reperelor societăţii, astfel încât acestea să se alinieze celor din Vestul Europei. Am luat o serie de măsuri, începând din luna martie a anului trecut, care au vizat adaptarea activităţii SSIF Broker la noile condiţii de pe piaţă. Astfel, am separat puterea decizională de cea executivă şi intenţionăm să modificăm şi actul constitutiv al societăţii astfel încât puterea în cadrul companiei să nu mai poată fi concentrată în mâna unei singure persoane, iar directorii să nu poată fi şi membri în Consiliul de Administraţie. Pentru a deveni mai eficienţi, am restructurat din temelii reţeaua teritorială, fără a diminua însă calitatea serviciilor pe care le oferim clienţilor noştri”, a declarat domnul Anton Ionescu, preşedintele SSIF Broker.

Procesul de restructurare, modernizare şi eficientizare a activităţii SSIF Broker a cuprins elaborarea politicilor contabile ale societăţii şi asigurarea unui circuit sigur al banilor, implementarea unui nou set de proceduri aliniate la legislaţia în vigoare şi a unei noi proceduri referitoare la tranzacţiile pe cont propriu. De asemenea, au fost restructurate sucursalele şi transformate în agenţii, care funcţionează ca centre de profit. Chiar şi după restructurarea reţelei teritoriale, SSIF Broker este prezent în continuare în principalele oraşe ale ţării, pentru a fi mai aproape de clienţi.

„Am reuşit ca într-un an dificil atât pentru piaţa de capital, cât şi pentru economie, să obţinem un profit de peste 4 milioane de lei, în special datorită faptului că am anulat parţial provizioanele constituite în 2008. De asemenea, în ciuda contextului economic dificil, care pentru noi s-a tradus prin scăderea volumelor tranzacţiilor şi implicit a veniturilor, în 2009 am realizat o serie de investiţii necesare pentru îmbunătăţirea activităţii companiei, iar în 2010 acestea vor continua, urmând a fi finalizat noul site SSIF Broker, care ne dorim să fie cel mai bun site al unei societăţi de brokeraj din ţară. Schimbările apărute în activitatea companiei în 2009 reprezintă doar punctul de plecare al unei ample transformări în urma căreia, în următorii ani, SSIF Broker va deveni o companie de elită, de prim rang”, a declarat domnul Grigore Chiş, director general SSIF Broker.

Începând din vara acestui an SSIF Broker va deveni intermediar pe pieţele de capital internaţionale, astfel încât să poată oferi o gamă diversificată de plasamente, care să permită clienţilor companiei să investească atât pe piaţa de capital din România, cât şi pe bursele din Vestul Europei, New York, Japonia sau China. De asemenea, conducerea SSIF Broker va analiza în perioada următoare oportunitatea listării companiei la Bursa de la Varşovia, dar şi listarea unor companii la care este acţionar majoritar pe piaţa spot a Bursei de la Sibiu (Sibex).

Situaţiile financiare preliminate pentru anul 2009, împreună cu documentele aferente, pot fi consultate începând cu data de 11 februarie 2010 la sediul SSIF Broker SA de pe Str. Moţilor, nr. 119, Cluj-Napoca sau în format electronic, pe website-ul societăţii, www.ssifbroker.ro, categoria “Cine suntem”, subcategoria “Raportări financiare SSIF Broker”.

Despre SSIF Broker

SSIF Broker SA a fost înfiinţată ca societate pe acţiuni în anul 1994, într-un moment în care intermedierea de valori mobiliare făcea primii paşi în România. Compania s-a dezvoltat în paralel cu piaţa de capital, fiind membru fondator al Bursei de Valori Bucureşti. Capitalul social al companiei s-a majorat în cei 15 ani de activitate, de la 58,5 milioane de lei vechi la momentul înfiinţării, la peste 144,7 milioane RON (1.447 miliarde de lei vechi) în prezent.

În 2005, SSIF Broker a devenit prima – şi până în prezent singura – societate de servicii de investiţii financiare listată la Bursa de Valori, la Categoria I.

SSIF Broker dispune de o amplă reţea de agenţii în principalele oraşe ale ţării: Alba Iulia, Arad, Bistriţa, Botoşani, Brad, Bucureşti, Craiova, Iaşi, Oradea, Orăştie, Ploieşti, Satu Mare, Slatina, Suceava, Timişoara şi Zalău.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *