Recomandările polițiștilor pentru elevi și părinți!

SIGURANŢA ÎN INSTITUŢIILE DE ÎNVĂŢĂMÂNT DIN JUDEŢUL SĂLAJ, PRIORITATE A POLIŢIŞTILOR SĂLĂJENI ŞI ÎN ANUL ŞCOLAR 2023 – 2024
10 octombrie 2023
Depistat în Recea, în timp ce conducea un autoturism, fără a deține permis de conducere
10 octombrie 2023

Recomandările polițiștilor pentru elevi și părinți!

Elevilor le transmitem că le suntem prieteni, le suntem alături și le adresăm îndemnul de a nu ezita să ne ceară sprijinul ori de câte ori este necesar.

De asemenea, îi sfătuim să nu se lase influenţaţi de anturaj și să respingă propunerile cunoscuţilor de a participa la anumite „distracţii”: consum de alcool, de droguri, jocuri de noroc, distrugeri, violenţe verbale şi fizice.

Niciodată să nu încerce să rezolve un conflict prin violenţă, ci să apeleze la sprijinul celor care îi pot ajuta: părinţi, profesori, poliţişti.

Părinților le transmitem să acorde timp copiilor, să discute cu ei, să le stabilească acestora un program, astfel încât să știe tot timpul unde sunt și ce fac, pentru ca aceștia să nu intre în anturaje care ar putea avea o influență negativă asupra lor.

Totodată, le adresăm îndemnul de a fi atenți la schimbările din comportamentul copiilor, de a ști cine sunt prietenii lor și de a-i asigura constant de întreaga lor susținere.

Îi sfătuim să cunoască ce obiecte duc copiii cu ei, la școală, pentru a preîntâmpina, astfel, situațiile în care unii elevi au asupra lor, la școală, obiecte care pot fi periculoase pentru ei ori pentru colegii lor, ori chiar obiecte interzise.

Vă dorim un an școlar minunat, plin de realizări și în siguranță! – Poliția Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *