Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și Ministerul Afacerilor Externe au lansat, în prima decadă a lunii noiembrie,

studiul intitulat Analiza privind remigrația copiilor români. Activitatea s-a desfășurat la sediul Ministerului Afacerilor Externe.

Iată rezumatul acestui studiu, așa cum a fost el realizat de către cele două instituții:

1. CONTEXTUL CERCETĂRII

Studiul realizat face parte din activitățile proiectului “Drepturile copilului in acțiune. Respectarea

drepturilor copilului migrant în Europa. Cazul României”, finanțat prin programul Daphne JUST/2009/

FRAC/AG/0933, implementat în cadrul unui parteneriat la care au mai participat Fondazione Albero della

Vita (Italia), Fondazione Iniziative e Studi sulla Multietnicita (Italia), Universitatea din Barcelona (Spania),

Asociația Alternative Sociale (România) și Fundacion Instituto de Reinsercion Social (Spania).

Proiectul desfăşoară concomitent în Italia, Spania și România cercetări ce au în vedere două finalităţi

distincte ale procesului migrator: adaptarea, respectiv neadaptarea copiilor în ţara de destinaţie. Astfel, în

Italia şi Spania au fost investigați din perspectivă juridică şi instituţională factorii facilitatori şi cei frenatori

ai adaptării/integrării copiilor români, în timp ce în România studiul s-a concentrat pe situația copiiilor care

au migrat la un moment dat împreună cu părinţii lor şi care s-au întors în ţară. În acest sens, cercetarea

a urmărit înţelegerea mecanismelor psihosociale care au stat la baza dificultăţilor de adaptare precum şi

identificarea posibilelor consecinţe ale eşecului migraţiei asupra dezvoltării copilului.

Obiectivele proiectului

1. Desfăşurarea unei cercetări organice cu privire la situaţia copiilor români care au migrat în Italia şi

Spania pentru a identifica dificultăţile pe care aceştia le întâmpină în procesul de integrare.

2. Studiul copiilor care s-au întors în România după o experienţă eşuată de migraţie.

3. Identificarea şi producerea unui set de bune practici care să asigure drepturile copiilor români şi care

să adreseze probleme specifice pe care aceștia le întâmpină în Italia şi Spania.

4. Sensibilizarea populaţiei din Italia, Spania şi România şi diseminarea bunelor practici instituţiilor care

lucrează în domeniul migraţiei din cele trei ţări.

Activități proiect

1. Cercetare:

a. Italia şi Spania: 500 de familii de români au fost incluse în cercetare în fiecare din cele două ţări.

Metodologia cercetării cuprinde aplicare de chestionare şi interviuri, participare la focus grupuri.

b. România: analiză la nivel naţional cu privire la situaţia copiilor români care au suferit o experienţă

eşuată de migraţie. Metodologia cercetării cuprinde aplicare de chestionare şi interviuri, participare la focus

grupuri.

2. Bune practici: elaborarea unui set de bune practici în lucrul cu copilul migrant/copilul care a suferit o

experienţă eşuată de migraţie pornind de la rezultatele cercetării desfăşurate în cele trei state.

3. Diseminarea rezultatelor: organizarea a câte unei conferinţe în Italia, Spania şi România pentru

prezentarea rezultatelor proiectului.

În contextul dreptului la mobilitate a forței de muncă în interiorul Uniunii Europene pentru cetățenii din

țările membre migrația pentru muncă a cetățenilor români în spațiul comunitar a continuat să crească.

În cadrul unor interviuri realizate de Asociaţia Alternative Sociale cu reprezentanţi ai unor instituţii

publice (inspectorate şcolare judeţene, centre de asistenţă psihopedagogică, direcții generale de asistență

socială și protecția copilului, inspectorate de poliție județene etc.) a reieşit o nouă tendinţă – cea a

remigraţiei copiilor, care revin în ţara de origine după o încercare nereuşită de a rămâne în străinătate.

Aceiaşi reprezentanţi ai instituţiilor locale au declarat că, deşi acest nou fenomen a fost identificat în

contextul crizei financiare (perioada 2008-2009), totuşi majoritatea părinţilor menţionează și alte cauze

decât cele economice ca fiind la baza deciziei de a reveni în ţară – mulţi dintre cei chestionaţi indicând ca

principală motivaţie sistemul de educaţie românesc descris ca fiind „mai serios şi bazat pe disciplină”.

Cadrul teoretic al cercetării

Teoriile utilizate în realizarea acestei cercetări sunt următoarele:

a. Teoria ecologică a sistemelor (Urie Bronfenbrenner);

b. Teoria dezvoltării psihosociale (Erik Erikson);

c. Perspective privind reziliența copiilor (Șerban Ionescu; Edith Grotberg);

d. Teoria atașamentului (John Bowlby; Mary Ainsworth);

e. Teoria socioculturală a dezvoltării (Lev Semyonovich Vygotsky).

2. OBIECTIVELE CERCETĂRII

Obiectivul general al cercetării este de a analiza percepția copiilor români cu privire la experiența

remigrației.

Obiectivele specifice ale cercetării sunt:

Să evalueze dimensiunea precum şi trendul din punct de vedere statistic al acestui fenomen în ultimii

trei ani.

Să exploreze percepţia copiilor români asupra experienţelor de emigraţie şi remigraţie în care au fost

implicați.

Să analizeze efectele remigraţiei asupra copilului şi a familiei (factori protectivi şi factorii de

risc).

3. METODOLOGIA DE CERCETARE

În cadrul acestei cercetări sintagma „copilul remigrant” se referă la copilul care s-a reîntors în România, după

ce s-a mutat la/împreună cu părinţii migranţi într-o altă țară cu scopul de a fi crescut, educat și îngrijit de aceștia.

3.1. Instrumente

3.1.1. Chestionarul sociologic

Chestionarul a fost realizat conform principiului respectării succesiunii logice şi psihologice a

întrebărilor. Acesta este structurat pe patru secţiuni: structura familiei şi persoana/persoanele în îngrijirea

cărora s-a aflat înainte de emigrare și se află după remigrația copilului, informaţii referitoare la emigrare,

informaţii referitoare la remigraţie şi readaptarea în România, date factuale.

Astfel, forma iniţială a chestionarului cuprinde:

7 întrebări închise;

6 întrebări semiînchise;

4 întrebări deschise;

5 întrebări referitoare la datele factuale.

3.1.2. Chestionarul S.D.Q. (Strengths and Difficulties Questionnaire)

Aspecte generale

Strengths and Difficulties Questionnaire – SDQ – este un instrument sumar, dar eficient, de screening

comportamental al copiilor şi adolescenţilor pentru identificarea a patru tipuri de dificultăţi şi a măsurii în

care acestea le afectează viaţa cotidiană (dificultăţi emoţionale, dificultăţi comportamentale, hiperactivitate

/ deficienţe de atenţie şi dificultăţi de relaţionare). Instrumentul elaborat de R. Goodman (1997) este

suficient de sintetic pentru a încăpea pe o foaie format A4 faţă-verso și prezintă corelaţii semnificative ale

rezultatelor cu teste mult mai laborioase care şi-au demonstrat teoretic şi practic eficienţa (Goodman R,

Scott S, 1999).

Forma autoadministrată a SDQ a fost construită pentru a fi utilizată pentru investigarea dificultăţilor şi a

punctelor forte în dezvoltarea copiilor cu vârsta de peste 11 ani (Goodman, 1997).

3.1.3. Focus grup

Metodologia de cercetare presupune, pe lângă analiza informaţiilor cantitative culese cu ajutorul

chestionarelor, şi o analiză a datelor calitative culese cu ajutorul a nouă focus grupuri:

– 3 focus grupuri desfăşurate cu copii remigranţi;

– 3 focus grupuri desfăşurate cu părinţii/persoanele în îngrijirea cărora se află copiii remigranţi;

– 3 focus grupuri realizate cu profesionişti care au interacționat cu această categorie de copii, în cazul

de faţă consilieri şcolari.

Având în vedere obiectivele studiului şi informaţiile considerate necesare pentru atingerea acestor

obiective au fost construite trei ghiduri de interviu pentru focus grupuri, câte unul pentru fiecare categorie

de participanți la cercetare.

3.2. Populaţia investigată

3.2.1. Elevi remigranţi

Date cantitative despre experiența de migraţie au fost culese prin administrarea unui chestionar la 245

de copii din 6 judeţe ale ţării: Vrancea şi Vaslui (Moldova), Buzău (Muntenia), Dolj (Oltenia), Arad (Crişana-

Maramureş) şi Cluj (Ardeal).

Administrarea chestionarelor a fost realizată de specialişti din fiecare judeţ, cu respectarea principiilor

ştiinţifice care să certifice exactitatea datelor şi a procedurilor etice.

Pentru culegerea datelor calitative au fost organizate câte un focus grup în judeţele Buzău, Vaslui şi

Vrancea, la care au participat în total 23 de copii (băieţi şi fete, atât din mediul rural cât şi din mediul urban,

cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani).

3.2.2. Părinţi

Percepţia părinţilor referitoare la situaţia copiilor care au migrat şi s-au întors în România a fost

investigată în cadrul a 3 focus grupuri (câte unul în fiecare din judeţele Buzău, Vaslui şi Vrancea) la care au

participat 16 părinţi sau persoane în îngrijirea cărora se afla copilul la data investigării.

3.2.3. Stakeholders: consilieri şcolari și alți specialiști în protecția copilului

Pentru a analiza problematica readaptării copilului, consecutivă revenirii acestuia în România,

din perspectiva specialiştilor care ar putea avea un rol în facilitarea acestui demers, au fost

organizate 3 focus grupuri (în oraşele Buzău, Vaslui și Iași) la care au participat 21 psihologi

şcolari şi alţi specialişti în protecţia copilului. Datele calitative culese în cadrul acestei inițiative

au facilitat înţelegerea modului în care copiii remigranţi sunt sau pot fi ajutaţi în demersul lor de

readaptare. REZUMAT

CAPITOLUL I

4. PRINCIPALELE CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

4.1. Amploarea fenomenului remigraţiei

În perioada ianuarie 2008 – mai 2012 au solicitat echivalarea studiilor pentru reînmatricularea

în sistemul educaţional românesc 21.325 copii reveniţi din Italia și Spania (Această cifră

este menționată în Adresa răspuns Nr. 49367/27.07.2011 completată cu Adresa răspuns nr.

802_CNRED/18.05.2012/N.V primite din partea Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a

Diplomelor din Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului).

Chiar dacă informaţiile statistice disponibile se referă doar la copiii reveniţi din aceste două

ţări, pe baza rezultatelor cercetării de faţă putem estima ponderea remigrării în rândul copiilor

din Italia şi Spania la 2/3 din totalul celor care se întorc în România. Amploarea acestui fenomen

argumentează necesitatea concentrării atenţiei autorităţilor, dar şi a societăţii civile pe asigurarea

suportului necesar pentru readaptarea şcolară şi socială a copiilor remigranți.

Din analiza datelor referitoare la copii remigranți din Spania și Italia reiese că un vârf al remigraţiei

copiilor în România a fost atins în anul 2009, atunci când peste 7000 de copii remigranţi au solicitat

echivalarea studiilor pentru reînmatricularea în sistemul educaţional românesc.

Anual, 1.200 – 1.400 din totalul copiilor care remigrează se adaugă pe lista celor care necesită

intervenţie specializată promptă din partea serviciilor de asistenţă psihologică, socială şi şcolară, deoarece

prezintă risc semnificativ/ major de manifestare a unor dificultăţi de readaptare.

Din totalul copiilor investigați 92,24% și-au dorit să plece pentru a locui în străinătate. Jumătate din

acești copii declară că principalul motiv pentru care și-au dorit să emigreze a fost acela de a fi alături de

părinți şi mai puţin din dorința de a avea haine noi, moderne, o casă, o mașină mai frumoasă, prieteni noi

etc.

În aproape 30% din cazuri copiii investigaţi erau deja separaţi de părinţii plecaţi la muncă în străinătate

la momentul emigrării (copilul a trecut printr-o perioadă în care nu s-a aflat în îngrijirea părinților, anterior

migraţiei sale). În cazul acestor copii se suprapun trei tipuri de contexte care pot conţine factori de risc în

privinţa dezvoltării: perioada de separare de părinţi, emigrarea şi remigraţia.

În peste 20% din cazuri se constată că persoana care se ocupa de îngrijirea copilului înainte de

emigrarea era unul dintre părinți.

Aproape jumătate dintre copiii care au emigrat schimbă atât ţara cât şi mediul de rezidenţă (37% dintre

copii schimbă mediul urban cu cel rural sau reciproc, la care se adaugă aproximativ 9% – copiii care declară

că au locuit în străinătate în mai multe localităţi succesiv).

Jumătate dintre copiii remigranţi ar opta pentru o nouă plecare în străinătate (mai mult băieţii decât

fetele şi mai mult copiii din mediul urban decât cei din rural).

4.2. SPECIFICUL REMIGRAŢIEI

În jumătate dintre cazuri copiii au declarat că întoarcerea lor în România s-a datorat remigraţiei ambilor

părinţi, cauzată în principal de inadaptarea în străinătate (inadaptare şcolară, socială sau culturală) și/

sau de problemele financiare, cu consultarea formală a copilului şi obţinerea acordului formal al acestuia.

În consecinţă, jumătate dintre copiii care au revenit acum în România au fost permanent în creşterea şi

îngrijirea ambilor părinţi.

Remigraţia este mai accentuată din ţările cu comunităţi româneşti puternice, ţări în care şi emigrarea a

avut o pondere mai ridicată (2/3 din copiii reveniţi în România s-au întors din Italia și Spania).

Perioada petrecută în străinătate variază, dar pentru aproape jumătate dintre copii este mai mare de trei

ani. Aceasta poate implica un risc în ceea ce privește readaptarea copiilor la viaţa din România.

Perioada de timp petrecută în străinătate are o influență negativă asupra stării afective

generale a copiilor remigranți dacă aceasta este mai mare de trei ani. Sentimentele predominante

sunt cele de furie şi tristeţe, indicând o mai mare probabilitate de a dezvolta dificultăţi de adaptare.

Din perspectiva factorilor de reziliență (Ionescu, 2009; Grotberg, 1995) percepția copilului este că

succesul său în ceea ce privește readaptarea este datorat în special factorilor individuali (cunoaşterea vieţii

din România, încrederea în sine, abilitatea de a cere ajutorul, curajul, capacitatea de a lua decizii singur,

responsabilitatea, norocul), urmați de cei familiali (grija şi ajutorul oferit de familie, inclusiv cea lărgită) și de

cei comunitari (colegi, profesori, vecini).

Factorii frenatori menţionaţi de copiii care au afirmat că nu s-au adaptat sunt tot de factură individuală

(obișnuința cu viața din străinătate, uitarea stilului de viață din România, lipsa încrederii în sine, lipsa

abilităţii de a cere ajutor, lipsa curajului, lipsa capacităţii de a lua decizii singur), comunitară (lipsa suportului

din partea prietenilor, lipsa atenţiei din partea colegilor şi a profesorilor) și familială (supraîncărcarea cu

sarcini, sprijinul parental insuficient, absenţa părinţilor).

4.3. EFECTELE REMIGRAŢIEI ASUPRA COPILULUI

Readaptarea copiilor în România după o perioadă de migraţie în străinătate poate fi caracterizată din

punct de vedere statistic în modul următor:

a) problemele de readaptare şi reintegrare socială sunt recunoscute explicit de aproximativ 10% dintre copiii

reîntorşi în România, restul copiilor investigați consideră că s-au învăţat din nou cu spaţiul social, școlar şi

cultural românesc;

b) pentru majoritatea copiilor starea afectivă generală consecutivă remigrației este una preponderent

pozitivă; totuși, pentru 16-17% dintre copiii investigați readaptarea este asociată cu stări afective negative

moderate sau accentuate (rușine, tristețe, teamă, sentiment de abandon, furie), recunoscute ca atare de

către aceștia;

c) între 10% şi 15% dintre copiii care se întorc în România prezintă un risc semnificativ de a dezvolta o

anumită tulburare specifică din sfera prosocială: dificultăți emoţionale, comportamentale, de atenţie sau

relaţionale. Aceşti copii necesită o atenţie deosebită din partea familiei dar și asistență psihosocială şi sprijin

specializat pentru readaptarea școlară;

d) între 10%-15% dintre copiii care se întorc în România prezintă un risc major de a dezvolta o tulburare

specifică dintre cele menţionate anterior. Evoluţia ulterioară şi adaptarea lor la cerinţele sociale şi şcolare

pot fi în mare măsură compromise în lipsa unei intervenţii de specialitate care să menţină

dezvoltarea lor în limitele normalităţii2;

e)peste 6.000 de copii remigranţi prezintă dificultăţi de readaptare şi probleme de natură psihologică

şi emoţională care vor afecta dezvoltarea lor ulterioară. Aceştia necesită intervenţii de specialitate

care să faciliteze readaptarea lor socială şi şcolară, inclusiv realizarea unor schimbări atitudinale şi

comportamentale;

f) aproximăm că pe termen scurt și mediu numărul copiilor cu probleme grave emoţionale şi psihologice

cauzate de remigraţia neasistată va creşte cu aproximativ 1.000 de copii în fiecare an.

Din punct de vedere statistic, riscurile semnificative asociate cu neadaptarea ca urmare a remigrării

apar mai ales la:

copiii care nu au fost consultaţi în privinţa plecării în străinătate;

copiii care nu au fost consultaţi în privinţa revenirii în România;

copiii care au refuzat să revină în România;

copiii care au stat în străinătate mai mult de 3 ani;

copiii care îşi doresc să se reîntoarcă în străinătate;

copiii care recunosc că nu s-au readaptat social şi şcolar în România;

copiii care revin în România după o experienţă într-o ţară în care comunităţile româneşti sunt puţin

dezvoltate.

Datele calitative obţinute în cadrul focus grupurilor conturează imaginea unui copil:

– cunoscător al unei limbi străine;

– familiarizat cu un alt stil de viaţă şi nostalgic după acesta;

– apreciat în străinătate pentru performanţe şi bagaj de cunoştinţe şcolare;

– cu un grad de anxietate mediu sau ridicat;

– temător;

– ezitant în relaţiile cu adulţii, dar şi cu covârstnicii;

– fără o preocupare constantă de relaţionare socială şi implicare în grupu­rile de covârstnici;

– cu încredere scăzută în forţele proprii;

– cu nivel de aspiraţie scăzut, inclusiv în ceea ce priveşte performanţa şco­lară;

– care în mare parte din cazuri repetă cel puţin o clasă absolvită în străină­tate, fără să înţeleagă de ce

se întâmplă acest lucru.

4.4. ROLUL SERVICIILOR DE ASISTENŢĂ EDUCAŢIONALĂ ŞI PSIHOSOCIALĂ

Dimensiunea fenomenului remigraţiei copiilor şi consecinţele acestuia justifică intervenţii specifice atât

din partea părinţilor, familiei şi mediului social al copilului, cât şi din partea instituţiilor statului şi a serviciilor

sociale.

În primul rând este necesară o informare adecvată a părinţilor care iau în calcul revenirea lor împreună

cu copiii sau doar revenirea copiilor în România. Această informare trebuie să facă referire la manifestările

psihosociale asociate remigraţiei (modul în care întoarcerea acasă este trăită subiectiv de către copil) şi

la dificultăţile legate de readaptare. Părintele va cunoaşte astfel, încă din străinătate, potenţialii factori de

risc în privinţa readaptării, factorii resursă ai copilului şi modul concret în care poate facilita reintegrarea

copilului în România. De asemenea, părintele va fi capabil să identifice potenţialele situaţii în care este

necesar sprijinul specializat şi instituţiile cărora se poate adresa, atât în străinătate cât şi în România.

Din punct de vedere şcolar, este necesară elaborarea unei proceduri clare şi transparente de

reînmatriculare a copilului în sistemul educaţional din România, precum şi asigurarea accesului celor

interesaţi la aceste informaţii încă din străinătate. Părintele va cunoaşte, înainte de a reveni în România,

actele care îi sunt necesare, instituţiile cărora trebuie să se adreseze, „traseul instituţional al hârtiilor”,

durata acestui demers şi condiţiile specifice de reînmatriculare, pentru ca la revenirea în ţară să ştie exact

ce are de făcut şi să îşi direcţioneze eforturile asupra atitudinii suportive faţă de copil şi a reintegrării sale

sociale, nu doar asupra situaţiei sale şcolare.

Serviciile destinate protecţiei copilului şi familiei, publice sau private, ar trebui să aibă în vedere elaborarea

şi furnizarea de programe de educaţie parentală în privinţa prevenirii şi intervenţiei în cazuri de dificultăţi

de readaptare a copilului revenit în România, folosind îndeosebi metode de stimulare a procesului de

reziliență. Profesioniştii din instituţiile publice ar trebui să intervină doar acolo unde este necesar un nivel de

competenţă care nu poate fi atins de către părinţi.

Notă: Menționăm că, în urma realizării acestui studiu, MECTS a cerut fiecărui INSPECTORAT ȘCOLAR JUDEȚEAN

Identificarea unor măsuri menite să asigure reintegrarea rapidă în regimul școlar din România, pentru:

• Elevii care nu au avut, anterior plecării lor în străinătate, o experiență școlară în țară;

• Elevii care au avut o experiență școlară în România;

• Elevii care s-au născut în țara de adopție și nu cunosc limba română la nivelul celorlalți elevi din

România

Dintre măsurile propuse de INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN împreună cu CENTRUL JUDEȚEAN DE RESURSE ȘI

ASISTENȚĂ EDUCAȚIONALĂ (director Melania Gârdan) enumerăm;

o Pentru elevii care nu au avut, anterior plecării lor în străinătate, o experienţă şcolară în ţară;

o Pentru elevii care au avut o experienţă şcolară în România:

1. Testarea iniţială a capacităţilor cognitive ale elevilor în vederea stabilirii nivelului real de cunoştinţe pentru

eventuala echivalare a studiilor;

2. Terapia tulburărilor de limbaj;

3. Consiliere psihologică în vederea dezvoltării abilităţilor de relaţionare şi facilitatea integrării în colectivul

de elevi;

4. Asigurarea suportului social de către cei implicaţi în actul educaţional;

5. Asigurarea serviciilor de sprijin în vederea recuperării lacunelor în cunoştinţe;

o Pentru elevii care s-au născut în ţara de adopţie şi nu cunosc limba română la nivelul celorlaţi elevi din

România:

1. Cursuri intensive de învăţare a limbii române;

2. Consultanţă, consiliere şi suport social în vederea familiarizării elevilor cu obiceiurile şi tradiţiile specifice

tării;

3. Asigurarea serviciilor de sprijin în vederea recuperării lacunelor în cunoştinţe

De asemenea, MECTS a mai solicitat din fiecare județ:

1.numărul de elevi care își însoțesc actualmente părinții plecați la muncă în străinătate;

2.numărul de elevi reînmatriculați după întoarcerea din străinătate, în perioada 2010 – 2012