Rezultatele obținute de cadrele didactice din județul Sălaj, care au susținut proba scrisă din cadrul Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar – sesiunea 2023 (după contestații)

Vineri 28.07.2023 s-a scumpit combustibilul
29 iulie 2023
Prins la furt cu căruciorul
30 iulie 2023

Rezultatele obținute de cadrele didactice din județul Sălaj, care au susținut proba scrisă din cadrul Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar – sesiunea 2023 (după contestații)

Rezultatele după contestații, obținute de cadrele didactice care au susținut, în data de 12 iulie 2023, proba scrisă din cadrul Concursului național pentru ocuparea posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar – sesiunea 2023, au fost publicate de către Ministerul Educației și Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, azi, 26 iulie 2023, ora 11:00.
La nivelul județului Sălaj, dintre cei 415 candidați, 2 au avut lucrările anulate în Centrele de Evaluare din țară. Au rămas 413 candidați dintre care 186 de candidați au obținut note între 7 și 9.90.
Din cei 413 candidați, 96 de candidați au depus cereri de contestații. În urma reevaluării lucrărilor scrise, 195 de candidați au obținut note între 7 și 9.90.
Procentul notelor peste 7 (șapte), după contestații este 46,98%, față de 45,03%, înainte de contestații.
Numărul candidaților cu note între 5 și 6,99, după contestații este de 153 de candidați față de 147 de candidați, înainte de contestații.
Procentul notelor sub 5, înainte de contestații a fost 19,35% (80 de candidați), iar după contestații a scăzut la 15,66% (65 de candidați).
Din numărul total al lucrărilor reevaluate (96), 60 de candidați au obținut note mai mari, 33 de candidați au obținut note mai mici, iar în cazul a 3 candidați, notele au rămas aceleași.
Rezultatele finale au fost afișate, azi, 26 iulie 2023, la sediul Inspectoratului Școlar Județean și pe site-ul http://titularizare.edu.ro.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante, publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se va realiza în ședințe publice, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Sălaj, în zilele de 27 și 28 iulie 2023.

Biroul de presă al Inspectoratului Școlar Județean Sălaj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *