SMURD-UL A INTERVENIT PENTRU 1415 PERSOANE

PARCARI LA MODA IN ZALAU
12 septembrie 2014
9 persoane si 4 victime au fost salvate de pompierii salajeni
12 septembrie 2014

SMURD-UL A INTERVENIT PENTRU 1415 PERSOANE

Operaţionalizarea Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (S.M.U.R.D.)

în judeţul Sălaj s-a realizat la data de 16 decembrie 2011 când au fost puse în funcţiune 4 ambulanţe de tip B2 la subunităţile Zalău, Şimleu Silvaniei, Nuşfalău şi Ileanda 3 ambulanţe fiind primite prin Programul operaţional regional-domeniul major 3.3 “îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor

 

 

operaţionale pentru intervenţie în situaţii de urgenţă” şi o ambulanţă prin Ministerul Sănătăţii.

 

În primul an de la operationalizare echipajele smurd au efectuat un număr de 1259 interventii, acestea urmând un trend ascendent, în anul 2013- 1976 de intervenţii, iar în primele 8 luni ale anului 2014-1446, semn că acest seviciu creat pentru a veni in sprijinul semenilor nostrii era util în judeţul nostru. Cele 1446 de intervenţii din anul curent au fost realizate astfel: Zalău (798), Şimleu (288), Nuşfalău (165) şi Ileanda (179).

Pregătirea de specialitate în acordarea primului ajutor calificat s-a desfăşurat în centrele de pregătire MAI de la Oradea şi Târgu Mureş. Astfel cele patru ambulanţe de tip B2 sunt încadrate de 95 de paramedici activi repartizaţi astfel: 33 la Zalău, 22 de paramedici la Şimleu Silvaniei, 20 de paramedici la Nuşfalău şi 20 de paramedici la Ileanda., aceştia intevenind in ajutorul unor pacienţi aflaţi în dificultate. În misiunile de acordare a primului ajutor au fost asistate în anul curent un număr de 1415 persoane (1354 adulţi şi 61 de copii).

După aproape trei ani de existenţă a acestui serviciu putem afirma că experienţa paramedicilor se cuantifică în unele cazuri şi până la 600 de intervenţii/om.

Cazuistica misiunilor la care au participat echipajele SMURD a fost : traumatismele şi politraumatisme prin cădere, plăgi, fracturi, contuzii, afecţiuni cardiace, accidente rutiere, persoane căzute şi diferite urgenţe medicale atât la adulţi cât şi la copii; intoxicaţii cu alcool sau monoxid de carbon; bolnavi cu probleme psihice.

 

În multe dintre cazuri echipajele SMURD au colaborat cu ambulanţa, echipajele pentru descarcerare şi au asistat la incendii unde era pericolul intoxicării cu fum atât a salvatorilor cât şi al celor salvaţi.

Inspectoratul va urma să beneficieze pe viitor de încă 3 ambulanţe te tip B, printr-un program al Ministerului Sănătăţii, şi prin care se vor putea înfiinţa încă două staţii SMURD şi în celelalte subunităţi de la Jibou şi Cehu Silvaniei, astfel încât toţi locuitorii judeţului să beneficieze de asistenţă medicală şi prim ajutor în caz de nevoie.

 

În concluzie, putem afirma cu certitudine că echipajele SMURD au intervenit la misiunile pentru care au fost pregătite venind în întâmpinarea semenilor aflaţi în nevoia de a primi prim ajutor calificat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *