Un tânăr din Cehu Silvaniei a fost reţinut de poliţişti pentru tâlhărie

Fete santajate sexual
15 august 2020
Au aruncat cu pietre in politisti
17 august 2020

Un tânăr din Cehu Silvaniei a fost reţinut de poliţişti pentru tâlhărie

La data de 15 august a.c., ora 22.05, Poliția Orașului Cehu Silvaniei a fost sesizată prin apelul de urgenţă 112, de către o femeie din localitate, despre faptul că soțul ei a fost deposedat de bani şi telefonul mobil. La momentul comiterii faptei, victima se afla pe strada Piața Trandafirilor, din Cehu Silvaniei, moment în care  a fost lovit cu pumnul şi cu piciorul de către o persoană necunoscută şi deposedat de telefonul mobil în valoare de 640 lei şi de suma de 300 de lei.  

Verificările efectuate de poliţişti au dus, în aceeaşi zi, la identificarea persoanei bănuită de comiterea faptei. Din prejudiciul cauzat a fost recuperat telefonul.

Ca urmare a probatoriului administrat în cauză, tânărul a fost reţinut de poliţişti, duminică, 16 august a.c., şi depus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Sălaj. Astăzi va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Jibou cu propunere de arestare preventivă.

Cercetările continuă pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *