Zalaul va gazdui pe 7 mai, in Piata 1 Decembrie 1918, Ziua Sportului!

Sambata duel intre volebalistii zalauani si maramureseni
28 aprilie 2011
Lucian Bute – Campion Mondial la Box
10 iulie 2011

Zalaul va gazdui pe 7 mai, in Piata 1 Decembrie 1918, Ziua Sportului!

Evenimentul consta in doua crosuri, unul de 3 km, respectiv unul de 10 km, alaturi de jocuri sportive si demonstratii. Printre personalitatile prezente la eveniment se numara două sportive renumite: Gabriela Szabo, campioana mondiala la atletism si Diana Oprea, campioana mondiala la fitness, alaturi de Gianina Corondan si Cabral Ibacka, moderatorii evenimentului.

Intreaga zi de 7 mai va fi dedicata sportului si beneficiilor pe care acesta le aduce. Asadar, pe langa cele doua crosuri, evenimentul implica jocuri precum baschet, volei, fotbal si competitii de familie. Mai mult, in acelasi spirit sportiv, scena va fi rezervata demonstratiilor inedite: capoeira, freestyle football, karate, kangoo jumps, spectacol de majorete, dans sportiv. Mai multe detalii sunt disponibile in comunicatul de presa atasat.

Premii

Premiile pentru crosul de 10 km sunt: locul I – cameră video, locul II – DVD player portabil, iar locul III – aparat foto. Vor fi alocate 18 premii pentru fiecare loc la acest cros.

În cadrul crosului de 3 km, locul I va fi premiat cu un set de rachete de tenis, locul II cu un stepper, iar cei clasaţi pe locul III vor primi o minge de fitness. În total, 20 de premii vor fi oferite pentru fiecare loc din cadrul crosului de 3 km.

De asemenea, va fi organizată o tombolă specială, în cadrul căreia vor fi premiaţi 100 de câştigători. Printre premiile la tombolă se numără: mingi, rachete de badminton, palete de tenis, rucsacuri şi genţi.

Gabriela Szabo şi Diana Oprea antrenează copiii din Zalău

 

În plus, vineri, 6 mai 2011, între orele 12.00 – 15.00, pe Stadionul Municipal din Zalău, cele două campioane mondiale vor susţine un antrenament special pentru copii. În cadrul antrenamentului, copiii vor învăţa tehnici de încălzire, utile pentru a obţine rezultate cât mai bune la Crosul de 3 km şi la celelalte activităţi din cadrul Zilei Sportului.

Crosul de 10 km

Înscrierile se mai pot face online până pe 4 mai. De asemenea, participanţii se vor putea înscrie cu o zi înainte de eveniment, la standul amenajat în Piaţa 1 Decembrie 1918 între orele 9.00 şi 19.00. Nu se mai fac înscrieri pentru crosul de 10 km în ziua evenimentului. Pentru ridicarea cipurilor, cei înscrişi în competiţie trebuie să se prezinte cu cel puţin 2 ore înainte de începerea
cursei, în ziua evenimentului, în Piaţa 1 Decembrie 1918 din Zalău.

Crosul va avea ca traseu: Casa de Cultură a Sindicatelor, B-dul Mihai Viteazul, întoarcere în dreptul staţiei Rompetrol şi repetarea rutei de 4 ori, sosirea fiind tot la Casa de Cultură a Sindicatelor. Categoriile de vârstă la care se face înscrierea sunt: 14 – 19 ani, 20 – 34 ani, 35 -45 de ani, 46 – 65 ani şi peste 66 de ani.

Crosul de 3 km

Înscrierea se face numai în ziua evenimentului, între 8:00 şi 11:30, iar startul se va da la ora 12:00. Pentru crosul de 3 km, traseul se desfăşoară pe ruta: Casa de Cultură a Sindicatelor, Bd-ul Mihai Viteazul, Sala Sporturilor, cu întoarcere pe Bd-ul Mihai Viteazul şi sosire la Casa de Cultură a Sindicatelor, trecerea de pietoni din faţa ceasului. Participanţii se vor putea înscrie la următoarele categorii de vârstă, separat femei – bărbaţi: 10 – 14 ani, 15 – 18 ani, 19 – 34 ani, 35 – 45 ani, 46 – 59 ani şi peste 60 ani.

Crosuri pentru angajaţii Tenaris

Angajaţii vor avea parte de crosuri dedicate de 3 km şi 10 km, la următoarele categorii de vârstă: 19 – 34 ani, 35 – 45 ani, 46 – 59 ani şi peste 60 ani.

Pentru crosul de 10 km, angajaţii Tenaris se pot înscrie online până la data de 4 mai 2011 şi pe 6 mai, în Piaţa 1 Decembrie 1918, între orele 9.00 – 19.00. Pentru crosul de 3 km, angajaţii se pot înscrie în ziua evenimentului la Masa Specială Tenaris, între orele 8.00 – 11.30.

Concurs de desen si fotografie

TenarisSilcotub a organizat pentru copii un concurs de desen şi fotografie, care şi-a desemnat câştigătorii. La fiecare secţiune, de fotografie şi de desen, au fost aleşi câte 10 câştigatori premiaţi cu diferite cărţi de specialitate. În urma concursului, marele premiu, o oră de sport cu Gabriela Szabo, a fost câştigat de Liceul de Artă „Ioan Sima”, Zalău. Lista completă a câştigătorilor este disponibilă pe www.ziuasportuluitenaris.ro/2011/blog.

De asemenea, începând cu data de 7 mai 2011, va avea loc un concurs online de fotografie.Concursul va avea ca temă activităţile din cadrul Zilei Sportului şi va aduce celor pasionaţi de acest domeniu, premii foarte atractive.

Partenerii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Zalău, Consiliul Judeţean Sălaj, Federaţia Română de Atletism, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Sălaj, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Sălaj.

Despre TenarisSilcotub

TenarisSilcotub este cel mai important producător român de ţevi fără sudură de diametre mici utilizate în diverse aplicaţii din industria mecanică, auto-moto, a petrolului şi a gazelor naturale, industria chimică şi petrochimică, industria energetică. Unităţile sale de producţie se află la Zalău şi Călăraşi, România. Programele de responsabilitate socială ale companiei urmăresc dezvoltarea durabilă a comunităţilor în care compania îşi desfăşoară activitatea, fiind direcţionate spre educaţie, sănătate, cultură şi artă, educaţia privind mediul înconjurător şi
asistenţă socială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *