Daniel Săuca (n. 1973) este din 2005 redactor-şef al revistei de cultură „Caiete Silvane”. A publicat poezie în revistele „Orizont” (Timişoara), „Silvania” (Zalău), „Tribuna” (Cluj), „Noesis” (Cluj), „Hepehupa” (Zalău),

„Versmondo” (Budapesta), „Caiete Silvane” (Zalău), „Poezia” (Iaşi), „Singur” (Târgovişte), „Poesis” (Satu Mare) şi „Familia” (Oradea), fiind antologat în mai multe volume de poezie realizate la editura şi revista „Caiete Silvane”, precum şi în catalogul literar „Pagini literare.ro”. Tot la Editura „Caiete Silvane” i-a apărut trilogia „Homo Silagenssis” (2006 – 2008), care fructifică experienţa de peste 15 ani a autorului în presa sălăjeană.

Despre „Cartierul vestic al iadului”:

* „S-a vorbit tot mai apăsat în ultima vreme despre o nouă generaţie  (sau numai promoţie)  literară – cea a  douămiiştilor, unde cred că e încadrabil şi Daniel Săuca, nu doar ca vârstă biologică. Sociologic şi strict literar, acest poet corespunde noii paradigme:  s-au succedat circa 10 ani de când revista  Vatra   a găzduit programele şi manifestele acelor tineri veniţi să se ia la trântă cu precursorii lor nemijlociţi, optzeciştii, timp egal cu cel scurs şi de la debutul în volum al lui Daniel Săuca. Apoi, venind dinspre gazetărie, acesta se arată interesat şi de relaţia sa cu un public, nu neapărat numeros, dar iniţiat, pentru care îşi clădeşte atât de scrupulos utopia întunecată a  Cartierului vestic al iadului.  Titlul acesta, pentru a rămâne în interiorul noii generaţii artistice, ar fi potrivit pentru una din peliculele tinerilor cineaşti, foarte premiate la marile festivaluri de film”.

Viorel Mureşan

* „Jurnalist, eseist, poet – Daniel Săuca îmi evocă un nou Urmuz, «multidisciplinar», mult mai curios şi mai proteic decât cel «iniţial».  Din rarissima stirpe a «absurzilor», lui Daniel îi place să bulverseze locurile comune sau să extragă din ele chintesenţe inefabile. Într-o continuă şi înfrigurat – incandescendentă căutare a propriilor profunzimi, poetul trece valvârtej prin textele altora spre a plonja spre înălţimile şi adâncimile insondabile ale sinelui. Poezia lui pare un continuu experiment, dar nu unul pur lingvistic, de căutare a unor cuvinte frumos sunătoare, ci de nuanţată apropiere, pe o spiră cu pas infinitezimal, spre miezul şi taina lucrurilor”.

Daniel Hoblea