Vernisajul expoziției temporare: ”Simbolul sacru al Egiptului Antic – Scarabaeus Sacer”

A apărut ediția online a nr. 229 (februarie 2024) al revistei Caiete Silvane
12 februarie 2024
O nouă carte de Menuț Maximinian a apărut la Editura „Caiete Silvane
21 februarie 2024

Vernisajul expoziției temporare: ”Simbolul sacru al Egiptului Antic – Scarabaeus Sacer”

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău, instituție subordonată Consiliului Județean Sălaj, vă invită la vernisajul expoziției temporare: ”Simbolul sacru al Egiptului Antic – Scarabaeus Sacer”. Evenimentul va avea loc marți, 13 februarie 2024, cu începere de la ora 11,00, în Beciul Cultural al muzeului.

Expoziția temporară ”Simbolul sacru al Egiptului Antic – Scarabaeus Sacer” își propune să valorifice colecția de coleoptere a lui Takacs Adalbert, aflată în grija muzeului nostru.

În primul segment expozițional propunem explorarea domeniului științific, prezentând o caracterizare sistematică și morfologică a Coleopterelor. Vizitatorii sunt invitați să admire exemplarele expuse în cutii entomologice, iar o atenție deosebită este acordată prezentării colecționarului Takacs Adalbert, prin intermediul unei scurte introduceri. În plus, expoziția oferă o butaforie ce redă mediul natural în care trăiește gândacul sacru.

Partea a doua a expoziției se concentrează pe simbolistica sacră a gândacului Scarabaeus Sacer în Egiptul Antic. Vizitatorii pot vedea reproduse elemente ale reprezentărilor scarabeului în cadrul credinței mistice egiptene, incluzând amuletele expuse pe pieptul unei mumii, scrierile hieroglifice pe piatră dispuse în coloane verticale, hieroglife pe papirus și o barcă în care apare zeul Khepre, dezvăluind semnificații și simboluri asociate scarabeului.

În ultimul segment al expoziției urmărim sensibilizarea vizitatorilor în privința fragilității ecosistemelor naturale ale planetei. Expoziția subliniază rolul crucial al omului în a distruge sau a salva planeta și evidențiază importanța fiecărei viețuitoare, indiferent de mărime, în menținerea echilibrului natural. Vizitatorii sunt încurajați să reflecteze asupra faptului că orice gest personal, indiferent cât de mic, poate contribui la protejarea lumii în care trăim – fie că este vorba despre adunarea unui PET aruncat de altcineva, utilizarea energiei verzi, consumul redus sau evitarea risipei” – Diana Horvat, entomolog.

Vă așteptăm cu bucurie să vă alăturați și să descoperiți mai multe povești fascinante în universul nostru cultural. Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău rămâne un loc viu al cunoașterii, unde fiecare expoziție aduce cu sine noi oportunități de explorare și înțelegere a bogăției istoriei și artei. Apreciem susținerea dumneavoastră și vă încurajăm să reveniți pentru a continua călătoria culturală alături de noi.

Muzeul Județean de Istorie și Artă Zalău

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *