FILOZOFIA, RELIGIA ȘTIINȚA și POLITICA (37) – Jean-Marie Guyau
5 octombrie 2021
Serviciul de Ajutor Maltez în România, în ajutorul refugiaților
26 februarie 2022

Am citit aceste zile un articol într-un ziar, în care era analizată situația unor țări din Uniunea Europeană care nu și-au exprimat vreo părere cu privire la pretențiile Rusiei de a nu-i admite Ucrainei să adere la NATO etc.
Este adevărat că unele state doresc să aibă o situația deosebită, o atitudine de așa zisă neutralitate, nedorind să se amestece în conflictele dintre alte state, abținându-se a întreprinde vreo acțiune care ar putea prejudicia interesele uneia dintre părțile participante la conflict
Dicționarul explicativ al limbii române ne semnalează că termenul de neutralitate provine din Latina medievală, de la latinescul ne uter (nici unul, nici celălalt) și care definește situația statelor care în timp de război nu iau parte la luptă, ci continuă să întrețină relații pașnice cu toate statele, inclusive cu beligeranții. Neutralitatea este fondată pe suveranitatea statelor, adică, orice stat suveran are dreptul de a rămâne neutru într-un război între alte state, dacă el nu este legat printr-un angajament convențional contrar. Există și instrumente juridice prin care se reglementează statutul de neutralitate.
Bon! Dar când tu (stat) ai acceptat să fii membru al Uniunii Europene, nu este normal să fii solidar cu pozițiile luate la Bruxelles? „Întreb, nu dau cu parul”, cum zice românul căruia i se reproșează uneori că are părere opusă. În conflictul ivit acum între cele două țări, Ucraina și Rusia, ce înseamnă să fii neutru? Să nu iei nicio poziție, să nu decizi nimic, să rămâi mereu în plan secund, să nu vrei să judeci o situație care pune în pericol pacea unei lumi, pentru că, ori îți este teamă, ori decizia ta ar lovi în interesele economice care contează mai mult decât o atitudine demnă, că pur și simplu nu te interesează, că nu te poate revolta situația, că nu empatizezi cu una dintre părți, că nu soliciți rațiunea ta, adică să faci un exercițiu al inteligenței, al documentării – căci asta înseamnă a raționa: a merge, a urca, a căuta dreptatea. Nu a fost suficient că s-a tăcut la anexarea Crimeii, și asta fiindcă Rusia ne-a luat prin surprindere, profitând de momentul oportun? Și când spun nepregătire, spun din toate punctele de vedere: cultural, militar, organizatoric. Acum însă am avut timp de înțelegere a situației și dacă am înțeles este exclus să nu avem o părere, o judecată, să putem empatiza cu unul din cei aflați în conflict. O undă de empatie trebuie să avem! Ucraina a avut o istorie zbuciumată, teritoriul ei a fost de multe ori împărțit între mai multe state, printre care Marele Ducat al Lituaniei, Regatul Poloniei, Imperiul Habsburgic sau Rusia Țaristă, iar la începutul secolului 20, Ucraina a fost un stat independent pentru o scurtă perioadă de timp, înainte de-a deveni parte din Uniunea Sovietică. Poporul este un popor dârz, oamenii sunt patrioți, civilizați, de diferite etnii, dar în perfectă înțelegere, și vor să lupte pentru independența țării; majoritatea oamenilor nu doresc influența, amestecul Rusiei în treburile lor.
După ce am citit „Slavă și fală” a scriitorului polonez Jaroslaw Iwaszkievici (1894-1980) am înțeles mai bine psihologia popoarelor care au viețuit sub influența mai multor ocupații și ce virtuți au stat stat la baza caracterului lor pentru a nu-și deteriora trăsăturile caracteristice. Mai știam despre scriitorul Taras Șevcenco (1814-1861) considerat drept fondator al literaturii naționale și un simbol al forțelor patriotice ale țării, din lucrarea sa „Kobzar”, în care și-a glorificat poporul. A mai scris și poezii în limba rusă, fiindcă aproape toți ucrainienii au fost obligați să învețe în școli limba rusă. Și noi românii în timpul comunismului am înlocuit alte limbi din școli și facultăți cu limba rusă. Dacă mai stăteam sub comunismul importat din Uniunea Sovietică, vorbeam și noi acum două limbi, româna și rusa.
Nu trebuie să uităm și numărul mare de români ai Nordicei noastre Bucovine existenți în Ucraina. Păstrez dureros în amintire imaginile luate de un reporter aflat cu vreo zece ani în urmă în acea zonă a Cernăuțiului, pe o stradă, și luând un interviu unei romance – bucuvineancă, care la sfârșitul dialogului, cu lacrimi în ochi, a pus reporterului întrebarea: „Dar noi ai cui suntem?”. Desigur, nu a putut primi nici un răspuns.
Se pare însă că oamenii răsfățați de soartă sunt reci la suferințele altora. Tot așa și unele țări răsfățate și ele de destin, nu sunt sensibile la suferințele altor țări care au avut o istorie mai zbuciumată.
Cu ani în urmă am scris un eseu despre empatie , eseu care avea motoul englezoicei Anita Roddick: „Sper să las copiilor mei un simț al empatiei și al milei și dorința de a îndrepta relele sociale.”
Omul empatic are capacitatea de a se pune în locul altei persoane. Prin urmare, empatia presupune, în primul rând, a înțelege situația cuiva și, în al doilea rând, a încerca aceleași sentimente ca persoana respectivă, adică a simți durerea sau bucuria cuiva. Este considerată a fi darul prin care intrăm în armonie cu universul exterior al ființei noastre, un semn al inteligenței emoționale pe care o are fiecare dintre noi. Bazată pe înțelegere între oameni, ea poate să scadă conflictele și să îmbunătățească rezultatele. Mai scriam că Empatia implică emoții și sentimente; acționează ca un flux pornit din interiorul sufletului nostru spre în afară, pe un drum al iubirii – de la mine spre celălalt. Fiindcă întotdeauna, dacă căutăm, avem ce iubi la fiecare om. Este, aș spune, o parte a iubirii sădită de divinitate în sufletele oamenilor; la unii mai mică, la alții mai mare, dovadă că nu toți ne putem manifesta acest dar cu aceeași intensitate, deși, prin auto-educație îi putem mări forța. Dar, toți suntem supuși acelorași emoții, de teamă, bucurie, mânie, repulsie, așteptări, deznădejde sau tristețe și cu toții avem programată genetic în esența ființei noastre dispoziția de a răspunde când suntem sub impulsul manifestării emoțiilor, de a da dovada înțelegerii noastre și a ne manifesta exprimând o părere, o reacție. Este un act care, făcut cu inima, dar și cu judecata, ține de moralitate, iar moralitatea țintește binele, curajul, dreptatea. Desigur că dorința de armonie se va realiza numai în cazul în care am instaurat armonia în noi înșine, adică o ordine a gândurilor, sentimentelor și acțiunilor generale. Și pentru a realiza această ordine, este necesar a pătrunde în adâncul ființei noastre, a urma îndemnul lui Socrate: „Cunoaște-te pe tine însuți”. „Cine s-a învrednicit a se vedea pe sine însuși, este mai bun decât cel ce s-a învrednicit a vedea îngerii”, spunea Cuviosul episcop sirian – Isaac Sirul (658-680), fiindcă dacă reușești să te cunoști, înseamnă că vei ști ce vei voi, pe ce drum vei merge, devii mai sigur pe tine și vei ști să dai răspunsuri clare. Unitatea face ca empatia să devină mai intensă, mai puternică.
Manifestarea empatiei este funcție de intensitatea sentimentelor, de inteligență și educație. Filozoful german Immanuel Kant (1724-1804) vorbind despre „Sensibilitate și intelect”, spunea: „Intelectul nu poate intui nimic, iar simțurile nu pot gândi nimic. Numai din faptul că ele se unesc poate izvorî cunoașterea”.
Unii consideră că empatia ar fi o sensibilizare excesivă, ea putând duce la un consum prea mare de energie, ca atare, recomandă un gen de empatie prin care să-l poți citi pe celălalt, dar să nu te identifici cu el. Desigur părerea de mai sus este un act de egoism care poate fi des întâlnit în vremurile noastre. Omul egoist are și alte mari defecte printre care: teama, sau chiar trufia. De aceea, când nu poți fi empatic față de celălalt sau ceilalți, este bine să-ți pui întrebarea dacă nu egoismul din tine este cel care nu îți permite această sensibilitate.
Fiindcă trebuie să ne umanizăm și nu să ne animalizăm, Empatia a fost tema multor lucrări din literatură și a contribuit la umanizarea societăților.
Când o țară are ambiția de a-și lărgi hotarele și recurge la șantaj și chiar violență pentru a-și duce la bun sfârșit planul criminal, furând drepturile și libertatea altui popor, nu mai stai pe gânduri, ci te alături celor care vor să stavilească nedreptatea, ambițiile unui conducător plin de sine, care folosește strategii înșelătoare pentru a-și deruta adversarul și a-i zdruncina nervii, adoptă atitudine agresivă mobilizând forțe militare fără precedent în jurul unei țări suverane și formulând occidentului cereri inacceptabile. Ca atare, când acțiunea este făcută în mod dețănțat, imoral, celelalte state trebuie să intervină.
Se pare, după acțiunile din ultimele zile, că Rusia vrea „să scoată castanele din foc cu mâna altuia”, respectiv cu a celor din Donbas.
Ar fi bine să nu se comporte unele state conform zicalei „Nu m-amestec, nu mă bag, unde-i vorba de ciomag!” (ciomăgeală însemnând bătaie).
Nici chiar așa!

Vavila Popovici – Carolina de Nord

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.