Instruirea presedintilor sectiilor de votare

Helmuth Duckadam la intalnirea PNG de la Zalau
20 mai 2008
Reales Primar
Zalauanii l-au votat
3 iunie 2008

Instruirea presedintilor sectiilor de votare

Prefectura SalajPreşedinţii birourilor electorale de circumscripţie şi cei ai birourilor secţiilor de votare, precum şi secretarii unităţilor administrativ teritoriale din judeţul Sălaj, au

participat astăzi, 27 mai 2008, la o instruire organizată de Instituţia Prefectului Judeţului Sălaj privind pregătirea alegerilor locale din data de 1 iunie.

Prefectul Andrei Todea şi preşedintele Biroului Electoral Judeţean, judecătorul Balasz Arpad, au prezentat prevederile legale şi atribuţiile celor implicaţi în asigurarea desfăşurării în condiţii optime a  procesului electoral.

De asemenea, secretarilor primăriilor din cele 61 de unităţi teritorial-administrative din Sălaj, le-au fost reamintite obligaţiile privind amenajarea şi dotarea secţiilor de votare.

Prefectul Andrei Todea a declarat că toate activităţile din programul calendaristic stabilit de Guvern se derulează în termenele stabilite, şi a comunicat preşedinţilor şi locţiitorilor acestora procedura de distribuire a buletinelor de vot şi a celorlalte materiale necesare derulării procesului electoral. Astfel, în data de 30 mai 2008, preşedinţii Circumscripţiilor electorale din judeţ, conform unei programări, însoţiţi de pază, se vor prezenta pentru ridicarea buletinelor de vot, a ştampilelor de control, a ştampilelor cu menţiunea „VOTAT”, a timbrelor autocolante şi a proceselor verbale pentru stabilirea rezultatelor alegerilor, urmând ca în data de 31 mai a.c., aceştia să le distribuie preşedinţilor secţiilor de votare arondate circumscripţiilor.  

Prefectul Todea a subliniat faptul că se va asigura paza buletinelor de vot atât la nivelul circumscripţiilor, cât şi al secţiilor de votare şi a cerut preşedinţilor şi locţiitorilor acestora să verifice cu atenţie toate materialele primite, iar în cazul sesizării vreunei probleme să anunţe imediat Instituţia Prefectului şi Biroul Electoral Judeţean.

În cadrul instruirii au mai fost prezenţi seful STS Sălaj şi directorul Direcţiei Judeţene de Statistică Sălaj, care au prezentat informaţii privind completarea proceselor verbale pentru stabilirea rezultatelor alegerilor, a modului de predare, utilizarea mijloacelor de comunicare, modul de comunicare şi altele.

În ultima parte a şedinţei de instruire, participanţii au avut posibilitatea să adreseze întrebări privind eventualele nelămuriri privind procedurile sau modul de derulare a alegerilor locale care se vor desfăşura în data de 1 iunie 2008. 

Cristina Ghiorghiu purtător de cuvânt

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *