Priorităţile legislative ale Guvernului au termen de finalizare în luna martie

Emil Boc:Legea care vizează salarizarea unitară a eliminat abuzurile din sistemul public
5 martie 2010
Emil Boc: Susţinerea mediului de afaceri şi păstrarea locurilor de muncă, priorităţi ale Guvernului
11 martie 2010

Priorităţile legislative ale Guvernului au termen de finalizare în luna martie

„Mai multe proiecte de lege – care reprezintă priorităţi legislative ale Guvernului – au termen de finalizare în luna martie”, a atras atenţia Valentin Iliescu, şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul, la şedinţa lunară cu şefii de agenţii guvernamentale şi cu secretarii de stat care răspund de relaţia cu Parlamentul în ministere.

 

Printre aceste proiecte de lege, care se află în dezbatere parlamentară, Valentin Iliescu a menţionat proiectul Legii responsabilităţii fiscal bugetare, proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.85/2006 privind procedura insolvenţei, sau proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea Legii nr.678/2001 privind prevenirea şi combaterea traficului de persoane. 

Şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul le-a solicitat reprezentanţilor Executivului să participe cât mai activ la susţinerea tuturor proiectelor de lege în comisii şi în plenul Camerei Deputaţilor şi al Senatului, cu o atenţie deosebită pentru proiectele care, potrivit Programului legislativ al Guvernului, au termene de finalizare apropiate.

„Guvernul a întocmit un Program legislativ şi o listă de priorităţi legislative, cu termene clare, care trebuie respectate”, a mai spus Valentin Iliescu. „Aceasta, depinde, este adevărat, în primul rând de Parlament, dar şi de modul responsabil şi profesionist în care reprezentanţii Guvernului înţeleg să îşi susţină proiectele”. 

Şeful Departamentului pentru Relaţia cu Parlamentul a precizat că instituţia pe care o coordonează va monitoriza în continuare procesul legislativ din Parlament şi va prezenta Guvernului situaţii periodice cu privire la stadiul proiectelor de lege care reprezintă priorităţi guvernamentale. 

„Adoptarea acestor proiecte de lege este necesară pentru realizarea unei legislaţii unitare şi coerente, care va contribui atât la bunul mers al economiei cât şi la satisfacerea nevoilor sociale şi la protecţia mediului înconjurător”, a mai spus Valentin Iliescu.  

La începutul anului, Executivul a adoptat Programul legislativ al Guvernului României pentru perioada 2010-2012 şi Lista priorităţilor legislative ale Guvernului pentru prima sesiune ordinară a anului 2010, documente pe care premierul Emil Boc le-a prezentat atât în plenul Camerei Deputaţilor, cât şi în plenul Senatului. 

Ionuţ CÎRJAN, 

purtător de cuvânt,

Departamentul pentru Relaţia cu Parlamentul

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *