Răsturnare de situație: Bode nu a plagiat!

10 mai, o zi cu puternice rezonanțe istorice!
10 mai 2023
Sărbătoarea Înălțării Domnului este și ziua cinstirii eroilor care s-au jertfit pentru independența, întregirea și libertatea României
25 mai 2023

Răsturnare de situație: Bode nu a plagiat!

După ce mai multe luni la rând am văzut pe toate canalele linșaje la adresa ministrului Bode, astăzi cel mai înalt for academic elimină orice suspiciune. Potrivit hotărârii Consiliului Național de Etică (CNECSDTI), cartea publicată de Lucian Bode, care este același lucru cu teza sa de doctorat, nu reprezintă un plagiat.

Mai mult de atât, în hotărârea Consiliului se precizează că:

„Procentajele de 18%, respectiv 14%, reprezintă procentaje maxime deoarece analiza s-a efectuat fără a se exclude citările (datorită numărului extrem de mare de surse citate și anume 332 surse citate în total) din subsolul fiecărei pagini”, se arată în textul hotărârii CNECSDTI.

Consiliul Național de Etică este cel mai înalt for abilitat să se pronunțe în materie de etică academică, fiind format din specialiști de renume, recunoscuți în domeniul academic, din România, dar și pe plan internațional.

O parte dintre membrii Consiliului de Etică predau la universități din alte țări: Eugen Stamate la Universitatea Tehnică a Danemarcei, Christian Ghiauș la Institutul Național de Științe Aplicate din Lyon (Franța) și Vlad-Constantin Manea la Universitatea Națională Autonomă a Mexicului. Toți membrii sunt profesioniști recunoscuți în domeniile lor, cu studii foarte serioase publicate și oameni care și-au adus contribuția la cercetarea domeniilor în care activează.

Cine a avut interesul ca ministrul Bode să pară vinovat?

Presiunile publice și linșajul la adresa ministrului au fost cât se poate de clare în ultimele luni. Președintele Comisiei de etică a UBB, Dacian Dragoș, a afirmat că forul pe care îl conduce la UBB a fost supus unor presiuni de neimaginat pentru a da verdictul împotriva ministrului Bode:

„Presiunea a fost de la început să dăm verdictul de plagiat fără niciun fel de judecată. Să-l ardem pe rug (n.r. pe Bode) în piața publică, dacă se poate. În acest caz, nouă ni s-a cerut să fim parțiali și subiectivi, de la început”.

Ministrul Bode a afirmat încă de la început că teza sa respectă normele academice și că a trecut cu succes prin toate filtrele de verificare la momentul susținerii acesteia.

„Verdictul este cât se poate de clar: lucrarea mea nu este plagiată! Așadar, nu am plagiat. Nici în carte, nici în teză. Consiliul Național de Etică a constatat că nu am încălcat normele de etică și conduită academică constând în plagiat. Mai mult decât atât, autosesizarea cu privire la cartea publicată de către mine a fost respinsă”, a declarat Lucian Bode.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *