Direcţia Poliţiei Rutiere din Inspectoratul General al Poliţiei Române le recomandă conducătorilor auto, care se deplasează pe autostrăzi, să nu staţioneze nejustificat pe banda de urgenţă, pentru a evita implicarea în…
…accidente grave de circulaţie.
Potrivit articolului 74, alin. 3, din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului României nr. 195/2002, privind circulaţia pe drumurile publice, republicată, modificată şi completată prin OUG nr. 63/20.09.2006, această abatere constituie contravenţie şi se sancţionează cu 4 sau 5 puncte-amendă şi trei puncte de penalizare.
Precizarea se impune dat fiind faptul că din această cauză, în ultima perioadă, s-au produs mai multe evenimente rutiere, soldate cu pierderi de vieţi omeneşti şi importante pagube materiale.
Pentru o deplasare în siguranţă pe autostradă, Poliţia Rutieră recomandă:
– Nu circulaţi şi nu staţionaţi pe banda de urgenţă;
– Păstraţi în mers o distanţă suficientă faţă de autovehiculul din faţă, pentru a putea opri în condiţii de siguranţă atunci când condiţiile de deplasare o impun;
– Adaptaţi permanent viteza la condiţiile de drum şi trafic;
– Respectaţi indicaţiile poliţiştilor rutieri.