Reclama FIRME SERVICII Zalau
ANSIT: O tabara altfel – cursuri de vara
2 iulie 2008
DGFP
Instituirea taxei de poluare
2 iulie 2008

Tabere pentru copii

În perioada 30 iunie – 26 iulie 2008, Episcopia Sălajului organizează, la Sfânta Mănăstire Strâmba, tabere pentru copii. Sunt aşteptaţi, în patru serii de câte o săptămână, un număr de aproximativ 100 de copii, însoţiţi de preoţi şi profesori de religie, din parohiile Protopopiatului Zalău.

   Programul taberei este unul cu caracter religios, însă nu lipsesc nici drumeţiile, concursurile, întrecerile sportive şi alte activităţi cu caracter recreativ. În program este inclusă şi o excursie la mai multe mănăstiri din judeţele Cluj şi Maramureş.

    De asemenea, în perioada 25 iunie – 5 iulie Episcopia Sălajului desfăşoară o acţiune cu caracter social, fiind vizate persoanele nevoiaşe care locuiesc în punctele termice dezafectate din municipiul Zalău. Până în momentul de faţă sunt identificate 37 de astfel de persoane. Acestea au primit din partea Episcopiei ajutoare constând în hrană, alimente şi conserve, îmbrăcăminte şi produse de igienă personală.  

    

    Biroul de presă al Episcopiei Sălajului

 

Gabriel Gardan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *