Cine ajunge în „oraşul teilor”, cum este supranumit oraşul Corabia, învăluit timp de două

luni pe an în mireasma florilor, intră într-un veritabil templu al civilizaţiilor, care s-au succedat aici vreme de şase milenii.
Începuturile locuirii umane în această zonă, aflată la confluenţa Oltului cu Dunărea, datează din epoca neolitică, perioadă în care s-au aşezat cele dintâi comunităţi aparţinând culturii Vădastra II. Mărturiile de cultură Sălcuţa, urme ale aşezărilor traco-dace de la Sucidava, ale cetăţii şi necropolelor daco-romane din aria Celeiului, vorbesc despre o vatră străveche care îşi dezvăluie treptat misterele.
MIRACOLUL ISTORIEI
Pe malul stâng al Dunării, în partea de sud a oraşului Corabia, în cartierul numit Celei, se află cetatea Sucidava care a apărut ca important centru economic şi militar al tribului geto-dacic „ sucii”. După cucerirea Daciei, pe locul actual al comunei Celei s-a ridicat un castru roman care a contribuit la dezvoltarea oraşului civil Sucidava. Cetatea militară romană a fost zidită pe locul fostei cetăţi geto-dacice în vremea împăratuluiAurelian (270-275) şi rezidită în timpul lui Constantin cel Mare ( 306-337). Cetatea a rămas parte a imperiului şi după retragerea aureliană din anul 275 e.n.
DESCOPERIRI
În incinta cetăţii romano-bizantine, care se întinde pe o suprafaţă de două hectare şi din care se mai păstrează zidurile şi turnurile de intrare, în număr de 8, au fost descoperite în urma săpăturilor, începând din 1936 bazilica romano-bizantină, din secolul al IV-lea, cel mai vechi lăcaş de cult, clădirea hypocaust ( sistem de încălzire roman prin pardoseală), datând din secolul al VI-lea e.n., piciorul podului lui Constantin cel Mare inaugurat în 328, construit peste Dunăre în vremea sa, poarta Constantiniană care face legătura între pod şi cetate, fântâna romană din secolul al II-lea e.n., băile romane ( thermae), străzi pavate. De asemenea a fost descoperit un sicriu în care se aflau oasele unui om (schelet) de 1,96 metri ( într-o perioadă în care oamenii abia atingeau 1,60 metri), mai multe gropi menajere în care au fost găsite solzi de peşte, oase de animale ierbivore, o lamă de silex, cărbuni, cenuşă, fragmente ceramice. Obiectele descoperite în cetate sunt un opaiţ executat dintr-o pastă cărămizie, fără decor, o piesă de bronz de la o apărătoare nazală a unui coif, un cuptor pentru copt pâinea, din pamânt ars la roşu, ţigle cu inscripţia ( COH) ORS III care indică cohorta a III-a a Legiunii aV-a Macedonia, monezi de bronz, furcă de tors, multe obiecte ceramice care au fost conservate.
Primele cercetări ştiinţifice au debutat în anul 1901 sub îndrumarea lui Grigore G. Tocilescu. Din anul 1936 până in 1981 au fost continuate de Dumitru Tudor.
ZEIŢA NEMESIS
Specialiştii români si lumea ştiinţifică mondială aşteaptă încă vestea descoperirii la Sucidava-Corabia, a ceea ce arheologii speră să găsească: templul zeiţei Nemesis, protectoarea cetăţii, despre care se ştie că a existat potrivit unei inscripţii ce spune că „ doi înalţi curialis de la Sucidava au ridicat în cinstea zeiţei Nemesis un templu”. Până în prezent lucrările arheologice nu au confirmat acest lucru.
FÂNTÂNA SECRETĂ – IZVORUL IUBIRII
Cercetătorii şi vizitatorii continuă să fie atraşi de minunea păstrată vreme de 14 secole în pământul fortăreţei: „fântâna secretă”, monument unic în arhitectura romano-bizantină. Ea este spectaculoasă prin sistemul de construire şi valoarea arheologică. În 1958 un localnic, descoperind întâmplător nişte ziduri vechi de cărămidă, a atras atenţia asupra lor profesorului Tudor Dumitru, care cerceta zona cetăţii de mai mulţi ani. Aşa a ieşit la lumină fântâna secretă situată în partea de sud a cetăţii.
Construcţia subterană are două componente: puţul propriu-zis, aflat la o adâncime de circa 18 metri de la nivelul platoului cetăţii şi coridorul de acces lung de 26 de metri, care coboară din incinta fortăreţei până la izvor. Puţul are forma unui turn înalt de 4,5 metri, cu pereţii groşi de 85 de centimetri, lucraţi din cărămizi legate cu mortar de var amestecat cu cărămidă pisată. Coridorul este format dintr-o boltă de cărămidă care coteşte în pantă până sub zidul de incintă al cetăţii, apoi urcă spre nord până la platforma superioară de unde iese la suprafaţă. Acestei fântâni i se spune şi „izvorul iubirii” şi reprezintă una dintre cele mai mari descoperiri arheologice din vechea cetate.
Legenda spune că apei din izvorul nesecat îi este atribuită virtutea de a înteţi iubirea cuplurilor, de a-i uni pe cei despărţiţi. Un obicei al zonei este acela că miresele şi mirii coboară după nuntă la izvorul subteran, luând din apa miraculoasă, pentru eternitatea legăturii. Fântâna rămâne, în pofida lipsei de popularitate, pe măsura excepţionalei importanţe arheologice, o ademenitoare chemare spre împlinirea iubirii şi a setei de viaţă. Miracolul fântânii multiseculare se cere perpetuat.